Apus de soare la mare, pe malul nisipos
iar sufletul meu este pierdut într-o nostalgie divină
Pe Tine Preaiubite undeva în depărtare să te vadă
și dragostea divină a inimii mele smerite să îți spună.
Am trăit multe bucurii, Doamne, aici pe pământ,
dar niciuna nu mi-a umplut sufletul la fel de mult ca Tine,
toate au trecut repede
și la urmă rămâneam singur, căutând bucuria.
pentru puțin, superficiale, temporare,
ating inimile oamenilor cu iluzii
și îi îndepărtează de cele reale, veșnice.
nu își poate imagina niciodată
cum inimile noastre sunt umplute de bucuria
Dragostei Tale paterne, care este și maternă.
și ca o mamă în brațele Tale îi porți.
Cu Duhul Tău Sfânt inunzi inimile,
care cu încredere necondiționată se lasă Ție.
uită de toate lucrurile deșarte ale pământului
și în nostalgia Cerului
vrea doar pe Tine, Iisuse al meu, să Te vadă peste tot.
Valul vine, la fel trece, doar, Tu rămâi
RăspundețiȘtergereTimpul se petrece.
Totul vine, totul trece
In trupul meu pustiu și inima mea rece.
Durerea-mi doar marea, poate, o mai spală
Căci Tu ai făcuto, când caldă, cănd rece.
N-am ascultat vuietul chemării Tale
De marea lumii, ce petrece.
Ai făcut semene și minuni, chiar și prin mine
Dar lumea-i rece, marea vine, marea spală și-apoi, trece.
Am uitat de Tine, iar rămas singur afară
De nu vine careva să Te îmbrace-n inima sa
Valul vine, și-așa trece, Tu rămâi în valul rece.
Vai vai vai inima mea, să Îl lași pe Dumnezeu în valul mării rece
În lume cea mai rea, pe tine să te-aștepte, o Tată, cu mine ce se petrece?
Nu aștepta suflet al meu, inima mea
Căci Cel ce te-a chemat înainte de a fi Creat, de mult te aștepta
Să re-vii, de unde ai plecat, acolo ai fost Creat, în Inima Sa.