Interviul Părintelui Elpidie cu Stefanos Damianidis la postul de radio FOCUS FM (Salonic) din data de 08.03.2022
(Traducere: Mănăstirea Sfântul Apostol Filip – Adamclisi)
-Părinte Elpidie, bună ziua!
Binecuvântarea dvs !
-Bună
dimineața la toată lumea! Fie ca toți să avem binecuvântarea lui Dumnezeu,
copilul meu, cu toții.
Și
pentru că soția ta are ziua de naștere, dar și tuturor femeilor lumii, le
doresc să devină cele mai dulci ființe materne, care vor odihni pe
•
Dumnezeu cu dulceața, tandrețea și afecțiunea
care caracterizează femeile,
• și
pe soţii lor, să le dea putere şi curaj, dar
• și pe
copiii lor, de care avem nevoie, pentru
a-i face îngeri pe acest pământ. Pentru
că prin cursul angelic al copiilor lor,
lumea va avea întotdeauna pace.
-Ah, copiii noștri, copiii
noștri! Fie ca lumea să aibă mereu pace, prin pruncii angelici. Doamne Ajută!
Bineînțeles acum lumea este în război, părinte Elpidie.
-Da,
da, copilul meu. Este un fapt, dragul meu Stefane, că întreaga lume în acest
moment este foarte speriată, foarte înspăimântată, simțind că acest război din
Ucraina poate să scape complet și să se dezvolte într-un al treilea război
mondial, într-un mare conflict între Rusia și Europa, America și NATO.
Dar
există câteva întrebări.
De ce
are loc acest război?
Cine
se află în spatele războiului și îl folosește pentru a realiza marile proiecte
globale?
Ce
urmează după războiul din Ucraina?
Cândva,
Sfântul Paisie a profețit că Europa va fi destrămată și că va fi destrămată
de proprii prieteni, America și Anglia. Ne întrebam cu toții atunci, cum
s-ar putea face asta? Acum suntem în proces de împlinire a acestei groaznice
profeții a Sfântului Paisie.
Dar
să o luăm de la început, ca să înțelegem mai bine tot ce se va întâmpla.
-Da.
-În
spatele a tot ce se întâmplă în jurul nostru în ultima vreme, dragul meu Stefane,
la nivel global, fie că se numește sănătate, cu cunoscutul virus și cu vaccinurile
lui, fie că se numesc războaie, începând din Siria și acum în Ucraina,
fie că se numește o recesiune economică globală, care se va răspândi ca
un coșmar peste toată lumea, în spatele tuturor acestor lucruri, repet,
se află o putere globală teribilă, ascunsă.
Este celebra «pentarhie a întunericului»! O organizație secretă formată
din cinci familii, dedicată în totalitate cultului lui Satan, care au
bogății și control nespus prin bănci și mass-media în toate
statele și în toate puterile, în economie, sănătate, politică și religie.
Scopul
pentarhiei întunericului este de a stabili un guvern mondial și o religie
mondială având ca lider ecleziastic, pe profetul mincinos antihrist.
În
planul de bază pe care ea acum l-a întocmit, pentru realizarea deplină a
scopurilor sale, se află distrugerea completă a tuturor națiunilor, astfel
încât să nu existe reacție și rezistență împotriva ei de nicăieri.
De
fapt, chiar dacă pare incredibil ceea ce vă voi spune acum, planurile sale
distructive includ Europa și America. Și asta, pentru că nu vrea să existe un
stat, sau o coaliție de state, care să aibă un curs diferit de ceea ce
determină aceasta.
Din
acest motiv, dragul meu Stefane, au plasat ca, conducători de popoare,
oameni desemnați, pioni orbi, oameni marionete, de altfel îi
vedeți şi voi toți, care nu vor ezita în faţa jurămintelor satanice pe care
le-au dat înaintea ei (a «pentarhie a întunericului»), să devină criminali nemiloși,
chiar și a popoarelor lor! Să țineți minte asta!
Însă acum,
suntem în punctul în care profeția Sfântului Paisie se împlinește în cel mai de
necrezut mod, pe care cineva l-ar putea gândi.
«Pentarhia întunericului» îi folosește pe anglo-saxoni,
pe America și Franța drept consumabile, pentru a provoca, înainte de distrugerea
lor, distrugerea Rusiei și a Europei.
De ce
vrea să o distrugă pe Rusia?
Pentru că Rusia este singura țară care, datorită religiei și a
spiritualității sale diferite, iar acum, datorită președintelui ei Putin,
a luat atitudine împotriva ei, provocând în mod deschis familia de vârf
Rothschild.
Pe
Europa vrea să distrugă din alt motiv. Europa Unită, sub conducerea Germaniei,
începuse să se dezvolte într-o nouă putere mondială, de altfel am văzut
cu toții, cu un comportament politic autonom și cu distanțare față
de planuri pentarhiei.
De altfel,
în ultima vreme, bunele relații ale Germaniei cu Rusia, care ar fi
făcut din ei împreună o forță înspăimântătoare, așa cum se reflectă
în conducta comună care urma să lege Rusia și Germania, dar și alte evenimente,
i-au deranjat foarte mult. Toate acestea trebuiau să înceteze.
Din acest
motiv, Anglia a părăsit rapid nava Europei Unite, deoarece în ea
nu a reușit să înlocuiască Germania și să devină ea însăși (Anglia) forță
principală a Europei.
Deja
războiul era inevitabil. Acum războiul a început și
evenimentele se vor desfășura cu viteza fulgerului.
Războiul
Rusiei cu Ucraina va căpăta dimensiuni mai largi și se va răspândi în toată
Europa.
NATO
va avea o parte activă, dar va număra mari înfrângeri.
Toate
țările NATO vor fi forțate de tendințele criminale ale Americii, să
participe la acest mare război, război care le va distruge.
Așa
vom înțelege cuvintele ciudate pe care le-a spus cândva Sfântul Paisie unui
grup de americani care îl vizitaseră în Sfântul Munte. Știți ce le-a spus?! «Americanii, criminali
de popoare!»
și apoi a tăcut.
În
acest război nu va exista niciun stat care va scăpa.
Unele
state din nordul și centrul Europei vor fi complet distruse
și șterse de pe hartă.
Altele
vor fi divizate în mai multe state mici, în care conflictele civile
vor continua.
Altele
vor deveni vaste zone pustii.
Acestea,
în ceea ce privește Europa, pentru că în Est... vor fi altele la fel cumplit
de mari.
Acum,
războiul, sângele, foametea, întristarea și durerea de neimaginat se vor
răspândi cu o viteză fulgerătoare peste toate satanο-subjugate state creștine ale
Europei, care au subjugat adevărata credință și valorile morale ale Evangheliei
în alegerilor satanice ale lui Lucifer.
Niciun
conducător ecleziastic, dragul meu Stefane, nu a
avut îndrăzneala şi curajul creştin să se opună, să reacţioneze şi să-L
mărturisească pe Hristos. L-au trădat pe Hristos și au negat
adevărul Evangheliei!
Și nu
numai că L-au trădat, dar au îndrăznit cei mai rău. Au încercat cu amenințări
și șantaj să-și impună trădarea și către turma lor!
Astfel au provocat, nu numai întristarea lui Dumnezeu, ci și
mânia Sa divină, pentru cea mai mare trădare a lor de a nega
sfințenia și firea nestricăcioasă a Sfintei Împărtășanii.
Toate
acestea, dragul meu Stefane, sunt a doua faţă a monedei, adică baza
spirituală a faptelor, dar şi interpretarea, pentru catastrofa mondială
care urmează.
Conducătorii
ecleziastici, acceptând cu ușurință și fără reacție toate
acele legi antihriste și satanice, legiferate de liderii politici, catalizând
astfel bazele fundamentale ale creștinismului, au provocat confuzie și
dezorientare creștină, miriadelor de suflete nevinovate. Acum Dumnezeu le
va permite lor și nouă să vedem efectele devastatoare ale acestei lipse de
respect.
Epoca
modului creștin fals în care am trăit și încă trăim cu toții se apropie de
sfârșit. A început vremea când, neghina va fi complet separată de grâu.
Au
început cele patru Paști critici, prin care totul va fi
judecat.
Primul
Paște al Puținei-credințe a trecut. Nu uitați că anul
trecut, aici în Grecia, am schimbat chiar și ziua Învierii și, în loc de
duminică, am sărbătorit-o, sâmbăta.
Urmează cel de-al doilea Paște de Foc și Sânge.
Al
treilea Paște de Foamete, Sărăcie și Faliment, va fi
de acuma vizibil.
Al
patrulea Paște al Cunoașterii și al Adevărului, va fi impus din ceruri.
Dar
până la ultimul Paște, dragul meu Stefane, când cu toții îL vom sărbătorii
cu adevărat și liber pe Domnul nostru, pe un pământ plin de ruine și ars,
Domnul va arăta întregii lumi cine este Acela care stăpânește cu adevărat Lumea.
Nimeni nu se îndoiește că, ceasurile pe care le trăim, sunt foarte
critice.
Tot
ceea ce am menționat ar merita, dacă ne-ar ajuta pe fiecare dintre noi
să ne pocăim de greșelile noastre și să ne schimbe modul de viață.
Să
ne întoarcă aproape de Dumnezeu și să-L acceptăm ca Părinte și Conducător al
vieții noastre.
Însă,
din această pocăință nu trebuie să lipsească nici Arhiereii. Mai
ales cei care, fie din puțină-credință, fie din lașitate, fie din înșelăciunea
și șantajul politicienilor, au fost ademeniți și au procedat greșit în ceea ce
privește adevărata credință și în detrimentul turmelor lor.
Așa
cum păcatele părinților pot afecta sufletele copiilor lor, tot așa, dragul meu
Stefane, trădarea, lașitatea și nepocăința conducătorilor spirituali ai
bisericii, pe lângă distrugerea lor spirituală personală și iadul, îi pot
distruge și pe copiii lor spirituali!
În aceste
vremuri atât de cumplite, când pacea dispare și se pregătește o mare catastrofă
mondială, să avem măcar înțelepciunea elementară de a ne pocăi noi toți,
clerici și laici, creștini de rând și arhierei, pentru ca Domnul să aibă milă
de noi.
Și doar
cinstiții noștri Părinți, Sfinții Arhierei, dacă se vor pocăi, vor provoca
intervențiile miraculoase ale Domnului nostru Iisus pentru salvarea, nu numai a
creștinilor, ci a tuturor oamenilor.
Dacă
nu se întâmplă acest lucru, nu îmi pot imagina lucrurile catastrofale și
oribile care se vor întâmpla din cauza necăinței noastre.
De
astăzi, dragul meu Stefane, prin intermediul postului tău de radio și în
fiecare zi i-aș invita pe toți, bărbați, femei, copii, să unim rugăciunilor
noastre către preamilostivul Dumnezeu, împreună cu rugăciunile către
preamilostiva Maică a Domnului, care prin sfintele Sale icoane plânge în
fiecare zi pentru noi și ne roagă să ne pocăim, ca să poată să ne mântuiască de
marele rău. Tu ce zici, copilul meu?!
-Voi fi de acord cu dumneavoastră.
Voi fi de acord cu dumneavoastră, dar mă gândesc, chiar suntem atât de aproape?!
Suntem atât de aproape de... ..? Nu știu, sunt foarte trist, pentru că vă aud
spunând că Europa va dispărea, va dispărea...
-Europa
nu va dispărea. Unele state vor fi șterse de pe hartă.
-Dar Grecia?! Grecia?
-Grecia,
copilul meu..., am o altă imagine despre țara noastră.
Referitor la Europa, trec într-una prin fața ochilor mei imagini
cu ruine.
Pentru
Grecia, trec încontinuu prin fața ochilor imagini de foamete, foamete,
foamete de neconceput!
Adică...,
odată mă gândeam la patria mea și mă rugam lui Dumnezeu, adică oare ce se va
întâmpla?! Și am simțit, de parcă am văzut un om ținând o bucată de pâine și alți
oameni alergau la el să o ia, ca să o mănânce. Și din greșeală i-a căzut bucata
de pâine și toți au sărit, ca găinile la firimituri, ca să ia această bucată de
pâine. Și am spus:
«Doamne,
nu știu ce înseamnă această imagine pe care o văd, dar simt ceea ce vrei să-mi
spui. Simt ceea ce vrei să spui tuturor copiilor Tăi; Că Te-au abandonat pe Tine,
care erai Dăruitorul vieții. Acesta ești Tu care ne dădeai totul. Și acum,
abandonând înțelepciunea, care este darul Tău, am îmbrățișat nechibzuința, am
îmbrățișat nebunia și vom vedea multe lucruri rele».
Îmi
doresc, Stefane, ca aceste imagini să fie false. Măcar să nu fie adevărat ceea
ce spun. Dar dacă este adevărat, mi-e foarte teamă, că vom suferi foarte mult.
În
acest moment, din păcate, liderii psihopați vor trăda țara noastră. Așa
cum au trădat-o de sus, acum o vor trăda și din dreapta, și de jos, și din
stânga și vor încerca să o facă mică, mică și neînsemnată. De altfel, așa este
folosită de marile puteri. De fapt, asta au jurat, să distrugă patria noastră,
să nu mai existe.
Dar, în
acest moment, ceea ce îmi aduce bucurie, este că Maica Domnului stă deasupra
acestei țări și datorită numeroaselor rugăciuni ale oamenilor evlavioși, o
ocrotește, îmbrățișând-o, precum o mamă își îmbrățișează pruncul! Și simt că nu
le va permite să meargă mai departe de ceea ce Ea a trasat.
Altfel
întristarea mea ar fi constantă să văd toată această urâțenie trecându-mi prin
cap, prin aceste imagini pe care le văd.
Dar mai
am o altă bucurie. Această bucurie este cea care îmi dă puterea să strig la
mine și să-mi spun:
«Rămâi în picioare, Elpidie! Nu
te descuraja! Nu te lăsa copleșit de imaginile pe care le vezi, pentru că sunt
multe suflete ascunse care Îl iubesc pe Dumnezeu. De fapt, acum, în ultima
vreme, ei Îl iubesc ca pe Tatăl lor, în timp ce mai întâi Îl iubeau ca
pe Creatorul lor, ca Dumnezeu și Creatorul lor. Acum ei Îl iubesc ca pe
Tatăl lor».
Și foarte multe inimi de mamă, așa cum spuneai
la început, despre aceste ființe minunate, femeile, precum soția ta, căreia îi
dorim la mulți ani, dar și tuturor femeilor, vor exista, astfel de suflete
de mamă, precum Fecioara Maria și prietenele ei, precum Marta a lui Cleopa, Salome, care L-au iubit pe Iisus,
nu numai ca Fiu al Fecioarei Maria, ci și ca propriul lor Fiu. Nu știau încă
că El este Dumnezeu și L-au iubit foarte mult ca pe propriul lor Copil. L-au adorat
și au devenit primele Sale ucenice.
Astfel,
vor exista și acum nenumărate suflete feminine care, cu multă dragoste și multă
tandrețe, nu-i vor mai vorbi lui Hristos ca la Dumnezeul lor, ci Îi vor vorbi
ca la Împăratul inimilor lor. Și o putere atât de formidabilă a iubirii va
intra în inimile lor, încât în fiecare zi vor lua un metanier... sau... vor
sta singure în fața icoanei lui Hristos și vor spune:
«Dulcele
nostru Împărat, noi Ție îți dedicăm sufletele noastre. Și acum Te implorăm,
salvează-ne pe noi pe toți și țara noastră!»
-Părinte Elpidie, acum poate ne
aud, ne ascultă mii de oameni din toată lumea și aceasta este partea bună a
tehnologiei. Unii s-ar putea gândi: «Ce vorbește părintele
Elpidie? Acestea sunt deciziile oamenilor. Putin va decide, Biden va decide,
Mitsotakis va decide. Acestea nu pot fi decizii ale Atotputernicului. Dvs ce le-ați
spune?»
-Aș
putea să vă spun cu fapte, așa cum le interpretează Sfânta Scriptură.
Politicienii,
copilul meu, interpretează totul cu analize politice, adică diverșii experți cu
analizele politice corespunzătoare.
Dar
aceasta nu este singura față a monedei, există o a doua. Este partea spirituală
a monedei. Aspectul spiritual, așa cum îl vede Dumnezeu. Dacă
toți aceștia cred că lumea este condusă doar de oameni și că nu există Duhul
lui Dumnezeu, nu există Dumnezeu Creator, atunci...fac bine și se gândesc așa. Atât
de superficiali sunt, atât de superficial gândesc.
Dar
în spatele tuturor întâmplărilor, dacă studiem Sfânta Scriptură, vom vedea că
atunci când poporul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de adevărata credință
și a început să se închine idolilor și
când au început să se comporte ca în Sodoma și Gomora, adică trupesc, atunci a
intervenit Dumnezeu, pentru a-i readuce înapoi la adevărata credință
și adevăr.
Să nu
uităm... voi aminti doar acea perioadă a profetului Ieremia.
Știți
ce a spus profetul Ieremia înaintea însuși împăratului?
«Împăratul
meu, toți supușii tăi, au plecat de pe calea lui Dumnezeu! Acum ei iubesc
minciuna, răutatea, înșelăciunea și infidelitatea! De aceea, Dumnezeu va
trimite în curând dușmani pentru a prelua orașul, Ierusalimul și statul nostru.»
Știți
ce i-au făcut? L-au închis, l-au urmărit. Profetul a mărturisit. Dar acestea le
spunea gura lui de la Duhul lui Dumnezeu.
Știi
ce s-a întâmplat până la urmă? I-a trimis pe babilonieni, care au chinuit
foarte mult Ierusalimul, l-au ocupat, l-au cucerit și au capturat ca robi pe
conducătorii de seamă ai Ierusalimului, dar și pe oamenii simpli. Cu astfel de întâmplări
este plină Sfânta Scriptură.
Ei
bine, dacă trebuie să mă adresez cuiva, nu mă voi adresa necredincioșilor, care
nu cred în Dumnezeu. Însă, mă voi adresa credincioșilor, celor care pot
înțelege și le spun: «Ne-am
îndepărtat de Dumnezeu!»
Și,
spuneți-mi, este o greșeală mai mare acum decât să nu credem adevărurile de
bază ale credinței noastre, așa cum este, vă voi da un exemplu simplu, masculin
și feminin. În acest moment ați comentat și lăudat femeile,
pentru că este partea feminină a vieții noastre, la fel cum noi bărbații
suntem partea masculină a vieții noastre. Toți aceștia care chiar acum
scot decrete, chiar și în Anglia, ce cer? Să se anuleze masculinul și femininul.
-Da, asta cer!
-Corect,
da sau nu?
-Nu doar prin decrete, ci și
prin «cutia de prostire»
(televizorul).
-Exact!
Să spun mai multe?! Doar un lucru este suficient, din lipsa de timp, pentru a
dovedi că lovim baza vieții noastre, a vieții noastre sociale. «Nu există bărbat sau femeie.
Poți să faci orice dorești. Să faci dragoste, orice vrei, să comiți indecențe,
imoralitate».
Știți
ce s-a întâmplat cu Sodoma și Gomora, [acolo
unde era multă]
imoralitate?
-Au fost distruse.
-Atunci
de ce mă întrebi dacă ceea ce spun eu este adevărat sau nu? Și cu puțin timp în
urmă, când le-am spus că va veni un mare rău, mulți râdeau. Acum îl văd (acest
rău).
Vă dați
seama că peste puțin timp nu vom mai avea carburant de pus la mașinile noastre?
De ce discutați de 2 € și 2,5 €? (prețul actual al litrului de benzină în
Grecia) De ce nu comentați că va ajunge la 5 € și la 6 €, ca să nu spun mai
mult?! Și va fi o sumă de neconceput pentru atunci?!
De ce
nu menționați faptul că, atunci când Grecia datora mult mai puțin, am intrat în
memorandumuri. Acum că datorăm de patru ori mai mult, în ce plan vom intra?!
Vă
spun eu în ce plan. În faliment! Falimentul a început acum parțial și
va fi ferm stabilit de la anul, în general în toată Grecia.
Dar
toți acești psihopați, care au distrus poporul, care au distrus credința,
încercând să intervină chiar și în credința oamenilor, și au fost acceptați de
conducătorii ecleziastici și i-au urmat, acum să ne pregătim cu toții, cei care
am crezut în ei și i-am urmat, să vedem împreună ce urmează. Nu voi spune ce altceva
urmează. Deja le vedeți singuri. Copilul meu, acum nu mai există profeții. Deja
acum, sunt întâmplări, sunt fapte. Astăzi le zicem, mâine se întâmplă.
-Nu pot să nu întreb, pentru că
suntem foarte îngrijorați că pericolul dinspre Anatolia (Turcia) ne va bate la
ușa în teritoriul nostru.
-Dacă
vom continua cu nebunia pe care o avem acum, acest lucru este sigur. Problema este
alta, dacă pericolul din Anatolia va fi micșorat pentru Grecia sau dacă va fi
intens...
-Îmbunătățit (intensificat) din
Occident.
-Da, nu numai din Occident, ci din ceea ce
permite Dumnezeu. Să știi asta, nu se întâmplă nimic, copilul meu, fără îngăduința
lui Dumnezeu. Nimic! Nimic! Nimic!
Mie îmi este teamă de îmbunătățire. Această îmbunătățire care se datorează
pocăinței sau nepocăinței noastre. Acum, copilul meu, este alegerea
noastră, ce să facem.
Vom prefera pocăința și vom fi salvați sau
vom prefera nepocăința, devenind astfel spectatori ai propriului martiriu?
-Rugăciune! Rugăciune!
-Bineînțeles rugăciune. O simplă rugăciune,
cea pe care am mai spus-o.
Fie ca de astăzi toți oamenii să-și facă
căminul o bisericuță și să facă în fiecare zi o rugăciune, un paraclis către
Domnul nostru și către Maica Domnului, care este mereu alături de noi.
Maica Domnului a spus că îi va salva pe bine
credincioși. Li s-a poruncit Sfinților, Îngerilor, să-i sprijine numai pe bine-credincioși!
Dar cred că Grecia are mulți sfinți. Mulți mari sfinți ascunși, care încă nu au
fost descoperiți, din multa lor smerenie.
Stefane, îți poți imagina [ce s-ar întâmpla] dacă toți grecii în acest moment ne-am ridica
mâinile spre cer și am spune:
«Doamne al meu, de astăzi vrem să știi că Tu
ești Tatăl nostru și noi suntem copiii Tăi. Te rugăm ajută-ne și pe noi, să
devenim copii mai buni, ajută și binecuvântează casele noastre și salvează
țara noastră de tot răul». Ce părere ai, nu ne-ar ajuta?!
-Ne-ar ajuta și este foarte ușor
să o facem.
-Desigur! De nimic altceva nu-i nevoie,
copilul meu, să ridicăm mâinile spre cer [să ne rugăm].
-Să ο
facem și să credem
ceea ce spunem. Să nu o facem fariseic, ipocrit.
-Nu trebuie doar cuvinte, trebuie un act
interior.
Copilul meu, știi cât de importante sunt
mâinile când se ridică la cer ?
Într-o zi am fost să vizitez un cuplu tânăr
și o mamă care tocmai născuse. Îmi plac foarte mult pruncii, pentru că așa ne
cere Dumnezeu să devenim, prunci simpli, inocenți. Așa că mama a venit să-mi
sărute mâna, iar eu i-am luat mână și i-am sărutat-o. Și îmi spune:
«Părinte, de ce-mi săruți mâna?»
«Cum să nu sărut acele mâini care, dacă le
folosești corect, vei scoate la iveală un sfânt, un înger? Știi ce
binecuvântare sunt acele mâini care se ridică la cer și se roagă lui Dumnezeu?
Știi ce sunt acele mâini care îmbrățișează un copil și îi transmit afecțiunea?
Știi ce înseamnă aceste mâini care îți îmbrățișează partenerul și îi dau putere
în viață? Știi ce sunt aceste mâini, copila mea, care de fiecare dată când îți faci
crucea, vor împrăștia har și binecuvântare în jurul tău?»
De aceste mâini avem nevoie chiar acum,
dragul meu Stefane. Mâini de mamă, mâini simple, care vor sta înaintea lui Dumnezeu
și vor spune:
«Te implor, Tată al meu, salvează-ne din acest
greu moment ».
Și El, ca Tată știe ce va face.
Nu ești tu mai bun decât Dumnezeu, Stefane,
că atunci când copilul tău îți cere ceva, fugi imediat să faci [acel lucru] pentru
el. Nu ești tu mai bun, când soția ta îți spune:
«Stefane al meu, închide-mă și pe mine în
brațele tale».
Și îi vei spune: «Ce-ți dorești, îngerașul
meu iubit?»
Trebuie să ne schimbăm și comportamentul cu
partenerul nostru!
De vreme ce astăzi vorbim despre femei,
toți bărbații trebuie să înțeleagă că soțiile noastre sunt îngerii
noștri! Fără acest înger al tău, ai putea stărui în viața ta, Stefane? Ai
putea fi fericit și vesel?
-În primul rând nu aș fi putut
avea proprii mei îngerași.
-Ei bine, Dumnezeu ți-a dat un înger,
respectă-L! Să te gândești la acest înger, să fie în inima ta. Nu cu un ochi să
te uiți la îngerul tău și cu celălalt la altele.
-Corect! Corect!
-Gândiți-vă la toate acestea, pentru că așa,
cu adevărata voastră fidelitate, îi dăruiți dragoste și putere soției voastre, de
a deveni îngerul căminului vostru.
-Dragoste. Această dragoste.
-În acest moment, am mai spus-o, avem
nevoie de rugăciunile copiilor nevinovați pentru a fi salvați, dar și de
rugăciunile de mamă ale femeilor, care au înduioșat mereu inima lui Iisus,
pentru că o mamă L-a ținut! O mamă L-a îmbrățișat! O mamă L-a sărutat. Și El
vrea ca toate femeile să-L iubească așa cum a făcut mama Sa. Înțelegi?!
Imaginează-ți, Stefane, că la patimile Sale,
unul dintre ucenicii Lui L-a trădat. Celălalt, ucenic al Său iubit, L-a
lepădat. Restul L-au abandonat. Singura care a stat ferm lângă El a fost mama
Lui. Această femeie este puterea, puterea de mamă!
Așa să îți vezi și soția, ca o putere de mamă,
de o putere infinită, în casa ta și pentru tine și pentru copiii tăi. De astăzi
să îi dai și o altă valoare. Valoarea pe care o are o mamă în fața lui
Dumnezeu, când își ridică mâinile la cer și spune: «Iubitul Meu Iisus, salvează
familia mea și întreaga lume». Știi de ce?! Dumnezeu, copilul meu, în
spatele soției tale sau în paralel, va vedea în chipul ei, pe însăși Maica Sa, pe
Fecioara Maria.
De aceea, astăzi toate femeile care și
sărbătoriți, deveniți prietenele, surorile Fecioarei Maria, ai acestei fetițe
minunate, care este doar de iubit și de adorat. Ați înțeles?!
Atunci Satana nu va realiza nimic și se va
întâmpla ceea ce a spus Măicuța Domnului.
Știi ce a spus Măicuța Domnului?! Și cu asta
terminăm, dragul meu Stefane.
«Voi proteja această țară, care Îl adoră pe
Fiul meu și pe mine! Care Îl adoră pe Fiul meu și pe mine! O voi proteja! Și
toată lumea va înțelege că această țară mică are o protecție cerească foarte
puternică! O voi face glorioasă și măreață. Își va întinde pământurile mai
departe decât sunt acum. Acum și le va scurta din viclenia celor mari, de
trădarea conducătorilor ei și din dușmănia acestor intruși.
Dar, o voi face din nou mare și îi voi
răspândi numele în toată lumea. Voi pune un rege evlavios să o conducă. Voi
pune arhierei vrednici, nu pe cei care l-au trădat pe Fiul Meu. Ei sunt acum
nevrednici în ochii Fiului Meu; Și dacă nu se pocăiesc, să se gândească în
viitor care va fi poziția lor?! În rai sau în iad?! Acestea să se gândească de
pe acum.
Dar eu, voi pune oameni vrednici și voi pune
copii noi care o să-L adore pe Fiul meu! Băieți tineri, fete tinere care, precum
Katerina, Marina, Irini, Hristinoula și toți sfinții, copii mici, vor vorbi
despre Dumnezeu și Dumnezeu va trăi în ei. Și ei vor fi acum cei care vor conduce
spiritual Biserica mea.
Atunci Evanghelia se va răspândi peste tot
și Grecia mică va deveni mare. Numele ei va fi cunoscut și Sfânta Evanghelie va
fi răspândită peste tot. Și atunci, chiar și această nefericită Romă se va pocăi,
va îngenunchea. Mai întâi va fi dezbinată și apoi se va pocăi și va urma și va
căuta Ortodoxia. Și atunci se vor întâmpla lucruri grozave. Dar acum, spune,
pocăiți-vă copiii mei, pentru că răul este atât de mare, încât dacă nu îl
împiedicați, vă va ajunge acela».
-Părintele meu, binecuvântarea dumneavoastră.
Nu am nimic altceva de spus. Mulțumesc foarte mult. Ne-ați impresionat!
-Dumnezeu să vă binecuvănteze, copiii mei,
pe toti, pe toti, pe toti!
-Doamne Ajută!
Vă invităm să urmăriți și alte postări ale Mănăstirii Sfântul Apostol Filip-Adamclisi, pe conturile noastre:
Vă mulțumesc din suflet!
RăspundețiȘtergereEnorm de mare lucru faceti cu aceste traduceri din pr Elpidie! Cinste dvs!
RăspundețiȘtergereBunul Dumnezeu și Maica Domnului să ne ocrotească. Amin
RăspundețiȘtergereDoamne ocrotește România,familiile noastre și pe toți copiii Tai!
RăspundețiȘtergereNu ne părăsi! Ai milă de noi!
Doamne ocrotestene si ne pazeste pe noi pacatosii sub Sfant AcoperamantulTau.Amin! Amin!
RăspundețiȘtergereDoamne, da-ne puterea sa te iubim doar pe Tine!
RăspundețiȘtergereVă multumim!
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta -ne și iartă -ne.
RăspundețiȘtergere