Măreția milei dumnezeiești (Marțea Mare) - Interviul Părintelui Arhimandrit Elpidie Vaianakis cu Stefanos Damianidis din data de 19/04/2022

                         

(Video)

Interviul Părintelui Elpidie Vaianakis cu Stefanos Damianidis la postul de radio FOCUS FM din data de 19.04.2022

Marțea din Săptămâna Mare

(Traducere: Mănăstirea Sfântul Apostol Filip – Adamclisi)

    -Părintele meu, binecuvântarea dvs. Bună dimineața. Astăzi este Marțea Mare.

   -Bună dimineața, Stefane! Bună dimineața tuturor iubiților noștri ascultători! Și vă doresc din nou, o Săptămână Mare binecuvântată și un Paște binecuvântat.

    -Doamne Ajută, să dea Domnul!

    -Azi este Marțea Mare, dragă Stefane. Marțea Mare și Biserica noastră, în troparele care se vor auzi diseară, pomenește un eveniment emoționant petrecut cu puțin timp înainte de Patimile Domnului nostru.

   Este vorba de o femeie. O desfrânată care a venit, pocăindu-se de greșelile ei, să ungă picioarele Domnului nostru cu mir prețios. Acest lucru s-a întâmplat într-o casă și mai exact într-o casă a unui fariseu.

   Fariseii și cărturarii erau învățătorii evreilor și credeau într-o imagine aspră a lui Dumnezeu. Adică cum, că Dumnezeu este foarte strict, foarte crud și foarte pedepsitor pentru fiecare păcătos. De fapt, ei considerau o contaminare să ai vreo comunicare sau chiar să atingi o astfel de persoană, un astfel de om și, în acest caz, o femeie precum era femeia păcătoasă.

   Desigur, au fost surprinși de comportamentul dulce al Domnului nostru Iisus, care a acceptat-o ​​aproape de El și care a lăsat-o să-L atingă și, în cele din urmă, i-a iertat greșelile. Dar acestea, Stefane, s-au întâmplat atunci.

   Astăzi aș vrea să vă spun o poveste asemănătoare, care s-a întâmplat în zilele noastre și eu personal am această experiență.

   Deci, dragă Stefane, eram într-o biserică. S-a întâmplat la început, când devenisem preot. Cu alte cuvinte, erau primii mei ani de slujire preoțească și aveam și ascultarea de a spovedi.

   Așa că într-o zi, a venit acolo la biserica unde eram, o fată tânără. Era foarte frumoasă și părea o fată foarte gingașă. Apoi am aflat că era orfană. Era orfană atât de tată, cât și de mamă. Era atât de frumoasă, încât, mai târziu am înțeles de ce a avut atâtea greutăți și căderi trupești. Pentru că uneori, frumusețea și înțelepciunea sunt greu de combinat, mai ales când nu ai pe cineva care să te protejeze, să te apere și să te sfătuiască în mod corespunzător.

   -Da.

   -Deci fata asta a venit acolo, la biserică. Era în lacrimi! Am simțit că avea teamă și mi-a spus era prima dată când venea să se spovedească. Desigur, am încercat să-i dau curaj, să nu-i fie frică și să mărturisească totul.

   Și-a început spovedania. Surpriza mea a fost mare! Pentru prima dată auzeam atât de multe și mari greșeli! Era pentru prima dată când auzeam o asemenea lipsă de respect față de Dumnezeu, blasfemii, acte trupești, droguri, magie. Și ce n-am auzit în aceea zi din gura acestei tânără fată orfană!

   Pentru că, imaginați-vă, în momentul în care ascultam, crede-mă, dragă Stefane, era pentru  prima dată când m-am speriat și îmi spuneam în sine:

   «Doamne, există atâtea greșeli, atâtea păcate? Și cum poți tolera și iubi astfel de oameni?»

   Bineînțeles că eram la început, așa cum v-am spus, în slujirea mea preoțească. Și încă nu știam multe lucruri. Dar nici nu știam încă, cât de dulce și tandru este Dumnezeul nostru și cât de iubitor!

   Așa că după ce am auzit toate acestea, din când în când eram foarte emoționat, pentru că o vedeam pe fată plângând! Suferea pentru păcatele ei, își cerea iertare și... uneori plângeam și eu cu ea!

   Când a terminat, îmi spune: «Vă rog, părinte, să-mi dați un canon mare ca pedeapsă pentru toate aceste greșeli pe care le-am făcut».

    Mă gândeam acum, ce canon să-i dau? Îl vedeam și pe Iisus al nostru răstignit...și spun: «Dulcele meu, Tu ai îndurat marele canon. Tu te-ai răstignit pentru noi. Ce canon ar trebui să-i dau?» Îmi părea rău pentru fată.

    Așa că la un moment dat îi spun: «Cunoști aceea bisericuță?»

    Era o bisericuță lângă parohia în care mă aflam.

    Îmi răspunde: «O știu».

    «Ei bine, îmi vei face o favoare. Vei merge acolo în fiecare zi, timp de 40 de zile. Ușa este mereu deschisă. Nu-ți fie teamă, nu este încuiată. Vei intra și vei merge înaintea lui Hristos. Acolo există o icoană foarte frumoasă a lui Hristos. Îl vei săruta pe inimă și Îi vei spune: “Iisuse al meu, te iubesc. Iartă-mă pentru păcatele mele”. Și după 40 de zile, să vi, copilul meu, să-ți citesc rugăciunea de iertare”.

    Într-adevăr fata a plecat. Timp de multe zile, mintea mea a fost la această fată. Mă gândeam, ce poate face un om, ce greșeli poate face, dar și cât de groaznic este să fi orfan și să nu ai pe cineva care să te sfătuiască și să te protejeze.

    Într-adevăr, au trecut 40 de zile și această fetiță a venit din nou la biserica unde mă aflam. Am văzut-o de departe, strălucea de bucurie! A venit la mine și i-am spus:

    «Bun venit! Ce faci? Eşti bine?»

    «Da, părinte, am venit să-mi citiți rugăciunea de iertare (de dezlegare) și să mă iertați».

    Așa că ne-am dus în camera de spovedanie, am pus patrahilul, ne-am așezat și am întrebat-o:

    «Ce-ai făcut? Ai fost acolo la biserică? Ai sărutat icoana lui Hristos? I-ai spus că Îl iubești și să te ierte?»

    «Da, părinte, timp de 40 de zile am fost în fiecare zi! Dar mai întâi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat aseară, înainte să vin să vă văd ca să-mi citiți rugăciunea de dezlegare».

    «Ce s-a întâmplat? Ce ai văzut?»

    Îmi spune: «Parcă mi-a plecat sufletul și m-am trezit într-un loc foarte frumos! Nu știu, părinte, dacă a fost un vis sau o viziune. Dar l-am trăit atât de adevărat și a fost atât de real!»

    «Și acolo ce s-a întâmplat?»

    «A apărut un tânăr foarte frumos, strălucitor, inundat de lumină! Nu puteam să înțeleg cine era. Dar am simțit că iese din această lumină atâta iubire, atâta liniște, atâta bucurie și atâta pace, care s-au răspândit în inima mea. Abia când El și-a ridicat mâna și printr-o gaură din centrul mâinii Sale a ieșit o rază de lumină foarte mare și a ajuns la inima mea, atunci mi-am dat seama că era Iisus, Domnul meu, la care de atâtea zile mergeam și îi sărutam inima.

    Eram atât de emoționată încât am căzut în genunchi și m-am apropiat de El încet-încet, bineînțeles cu multă rușine pentru toate greșelile pe care le-am făcut dar și cu multă adorare, ca să-I sărut picioarele, precum femeia păcătoasă.

    Și când am ajuns lângă El, am simțit dragostea Lui în inima mea! Nu îmi vorbea, dar am simțit-o intrând atât de puternic, încât nu pot să o explic.

    În acel moment o simțeam pe Mama mea că mă adoră! Îl simțeam pe Tatăl meu că mă protejează! Am simțit că Dumnezeul meu mă iartă! Am simțit cel mai dulce lucru pe care un om îl poate trăi.

    Cu toate acestea, nu am vrut să ridic ochii de rușine. Și atunci am simțit mâna Lui atingându-mi bărbia și ridicându-mi încet capul, până în momentul în care ochii mei i-au văzut pe ai Lui!

    Nu vă pot spune, părinte, ce vedeam în ochii Lui. În acești ochi albaștri frumoși mi s-a părut că văd tot cerul albastru și toată marea nesfârșită.

    În cer am simțit iubirea Lui nemărginită și în marea albastră, am simțit imensitatea milei Lui.

    Și arunci am izbucnit în plâns și am început să plâng și să spun:

    «Iartă-mă iubirea mea! Iartă-mă Lumina mea! Iartă-mă Iisuse al meu!»

    Și Acela... simțeam mângâierea Lui atât de profundă... și mi-a spus:

    “Nu fi tristă, dulcea mea fiică! Nu fi tristă, copilul Meu! Eu, în toate aceste 40 de zile în care ai venit și M-ai sărutat în inima mea, ți-am luat sărutările, ți-am luat lacrimile și ți-am simțit cererea de iertare și iubirea ta. De aceea și eu acum te și iert, te și binecuvântez, dulcea mea fiică iubită!

    Doar te implor, să nu mai păcătuiești și să nu Mă rănești din nou. Eu, de astăzi voi fi pentru tine și Mamă și Tată și Prieten și Frate și tu vei fi pruncul inimii Mele! Pruncul inimii mele! Pruncul inimii mele!»

    Ca un ecou auzeam această frază: «Pruncul inimii mele!» Și simțeam atâta fericire, atâta pace, atâta bucurie!

    Ah, mi-am revenit din acest vis, din viziune și... pentru mult timp nu puteam reveni în lumea normală. Așa de mult trăiam această măreție, ceea ce am văzut, ce am auzit.

    Acum, părinte, înaintea lui Dumnezeu îți promit să nu mai păcătuiesc. Îmi voi schimba viața. Știu că am făcut multe, foarte multe greșeli. Dar de astăzi vreau doar să-L iubesc și doar să-L ador. Sunt atât de fericită că acum am o Mamă și un Tată, am un Prieten și un Frate!»

    Îmi spunea și multe alte lucruri, dragă Stefane, dar în acel moment mintea mea se gândea la toate acele făpturi, la toți acei frați ai mei, din întreaga lume, care se tem de iubitul nostru Iisus.

    Care, cred că sunt atât de păcătoși încât El nu îi dorește, că nu îi iubește și că sunt vrednici de iad.

    Și ce aș vrea să le spun?! Aș vrea să le spun această întâmplare.

    -Deci mesajul, părinte, este că, orice am făcut, să nu ne fie frică de El și la un moment dat, să mergem să vorbim cu El, să ne spovedim.

    -Da. Da, dragă Stefane, să nu ne fie rușine de omul nostru, Dumnezeu și omul nostru.

    Nu uitați acest cuvânt: Iisus nu este numai Dumnezeul nostru. Este și omul nostru!

    Este Iubirea noastră și inima noastră! Este Mama care știe să-și protejeze și să-și iubească copilul. Este, astăzi pot să o spun cu fermitate și să păstrăm adânc în inimile noastre:

    Copilul meu, Iisus este Mama de prunc! A noastră Mamă de prunc!

    -Totuși, eu aș vrea să spun dragul meu părinte că, din nefericire pentru noi toți, cred că acum păcatele pe care le avem noi oamenii, sunt mult mai mari și mai profunde, decât păcatele pe care le are o prostituată, care eventual, a fost forțată să le facă în această profesie și să cadă în aceste păcate.

    Din nefericire, păcatele moderne și modul în care am întors spatele religiei noastre, credinței noastre, Iisus-ului nostru,... ah, ne apasă foarte mult. Ne apasă foarte mult. Dar chiar și pe acestea le va auzi, nu?

    -Ah, dragul meu Stefane, nu știți ce este Iisus, de aceea spuneți toate astea...

    Ceea ce mi-aș dori, dragă Stefane, dacă vrei, mâine și dacă avem ocazia să vorbim despre ce greșeli trebuie să-i spunem lui Dumnezeu. Ce lucru anume poate fi îndrumătorul pocăinței noastre?

    -De acord (foarte bine).

    -Cum ne putem apropia de El? Ce ar trebui să-I scriem și să-I spunem: «Iartă-mă, Împăratul meu». Să nu uităm că mâine seară, în Miercurea Mare, avem Sfântul Maslu.

    -Da, da.

    -Citim rânduiala Sfântului Maslu. Adică, este sărbătoarea iertării, Dumnezeu prin intermediul preotului nostru, ne dă iertarea Lui, iertarea Lui desăvârșită.

    De aceea aș zice să dedicăm ziua de mâine, adică să spunem ceva care să ne ajute și să ne conducă la pocăință. La adevărată pocăință! Pocăința inimii noastre!

    -De acord.

    -Să intrăm oficial cu toții mâine, cu binecuvântarea Bisericii noastre, prin Taina Sfântului Maslu, să intrăm nu numai în brațele Sale, ci în adâncul inimii Sale.

    Să ne strige pe toți: «Pruncii mei! Dragii Mei copii! Fiicele Mele și fiii Mei!»

    -Mâine la aceeaşi oră, în acelaşi loc, părinte Elpidie!

    -Da, da, dragă Stefane!

    -Doamne Ajută! Binecuvântările Sfinției Voastre. Să ne auzim cu bine! Vă mulțumesc foarte mult.

    -Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, pe toți.

 

    Bun venit celor ce vizionați canalul Mănăstirii Sfântului Apostol Filip !
Prin postările pe care le face mănăstirea noastră, nădăjduim să vă bucurăm şi să vă înâlțăm sufletele, aducând faptele şi cuvintele părinților duhovniceşti în fața ochilor voştri şi în inimile voastre.

    Vă invităm să urmăriți și alte postări ale Mănăstirii Sfântul Apostol Filip-Adamclisi, pe conturile noastre:

Rumble:
https://rumble.com/user/ManastireaSfantuluiApostolFilipAdamclisi
YouTube:
https://youtube.com/channel/UCGAmk-lJklHuz8GkRid_UGQ
Facebook:
https://www.facebook.com/SfApFilipAdamclisi/
Blogger:
https://manastireasfantulapostolfilip.blogspot.com/?m=1