(Interviul Părintelui Elpidie cu Stefanos Damianidis la postul
de radio FOCUS FM din data de 30.05.2022)
Traducere: Mânăstirea Sfântul Apostol Filip –
Adamclisi
-Hristos a
Înviat, părinte Elpidie! Bine ați revenit la FOCUS FM.
-Adevărat a
Înviat, copilul meu. Și îmi doresc ca bucuria și pacea să nu vă părăsească
inima, mintea și sufletul niciodată.
-Doamne Ajută!
-Și să nu
deznădăjduim în diversele dificultăți care vor urma.
-Avem multe.
-Să știi, copilul
meu, Dumnezeu a făcut patru anotimpuri.
-Da.
-Cele mai ușoare,
cele mai blânde anotimpuri sunt primăvara și toamna. Celelalte, iarna și vara,
au unele extreme. Dar sunt foarte necesare, căldura și canicula verii, dar și
furtunile, vijeliile, ploile torențiale ale iernii.
Așa că nu ne vom
întrista și nici nu ne vom îndurera, atunci când vom avea de-a face cu acestea.
În astfel de momente devenim cu adevărat puternici.
-Sunt total de acord cu dumneavoastră. În contextul
fenomenelor meteorologice, sunt binevenite evoluții care nu sunt atât de
extreme, pentru că așa ar trebui să fie natura. Trebuie să fie frig, iarna.
Trebuie să fie cald, vara. Iarna trebuie să bată vântul. E normal ca meltemia
(vânt puternic specific în Marea Egee) să bată în luna august. Dar undeva se
exagerează și vedem fenomene meteorologice misterioase și vedem și incendii
care nu au precedent. Vedem....
Ca
să merg puțin mai departe. Vedem de asemenea, încălcări și episoade fierbinți
în Marea Egee. Toate acestea creează un climat foarte dificil pentru vara care
vine. Sfinția Voastră ce credeți?
-Este un fapt că
toate acestea pot fi dificile, dar sunt necesare pentru ca să vină marea râvnă
(marea dorință).
-Da.
-Nimeni, copilul
meu, nu devine mare și puternic, dacă nu trece prin greutăți. Nimeni nu devine
un bun profesor universitar, un chirurg, dacă nu trece prin grele încercări.
Nimeni nu se sfințește [stând] pe fotoliul lui. Asta aș vrea să vă spun. Nimeni
nu se sfințește [stând] pe fotoliul lui.
Dificultățile îi afirmă pe oamenii mari, pe oamenii înțelepți și sfinți. De
aceea, toți Sfinții noștri au trecut prin greutăți, au trecut prin multe
probleme. Însuși Conducătorul nostru a trecut prin răstignire, pentru a ne
arăta că acest drum este o trecere necesară pentru înțelepciune și mântuire.
-Deci spuneți că, ceea ce trecem în general în ultimii
ani, este o trecere necesară. A fost impusă de Cel Atotputernic.
-Da, da, copilul meu, cred că da.
«Noi am crescut cu viziunile Națiunii noastre și am trăit frământările reconstituirii lui»
-Eu, dragă
Stefane, după școala primară, pe care am făcut-o aici în orașul natal, am
plecat să continui gimnaziul la Școala Ecleziastică din Patmos, la “Patmiada”.
-Așa.
-Deci acolo, în
copilărie, am trăit (am întâlnit) mulți sfinți cunoscuți și necunoscuți.
Unul dintre cei mai cunoscuți este Sfântul Amfilohie din Patmos, care a fost
recent canonizat. Totuși, erau unii [sfinți], pe
care noi atunci, în copilărie, ne-am dus și i-am întâlnit. I-am găsit foarte
departe, în locuri pustii. Mai exact, în Patmos, există un loc numit ”Apollo”.
Este un loc foarte pustiu, la capătul Patmos-ului. Ca să ajungi acolo era cam
greu, pentru că trebuia să mergi pe poteci înguste, impracticabile.
Așadar, noi ca
tineri, în căutarea noastră să aflăm când se va întâmpla marea râvnă (marea
dorință), adică, atunci când vom lua Orașul (Constantinopolul), când vom lua
[Biserica] Sfânta Sofia... și spun asta, pentru că noi trăiam această dorință. Trăiam
[dorința recăpătării Bisericii] Sfânta Sofia. Trăiam reconstrucția statului
bizantin.
Noi nu am crescut
doar cu sfintele litere, am crescut și cu aceste vise, cu viziunile frumoase
ale neamului nostru. Atunci când, copilul meu, cântam imnul național,
ochii ni se umpleau de lacrimi. Plângeam copilul meu! Inimile noastre
băteau cu putere. Odată, îmi amintesc, i-am spus cuiva: «Măi, îi spun, dacă am fi îndrăgostiți de o fată,
inima nu ne-ar bate atât de tare!»
Imaginați-vă ce
simțeam noi pentru patria noastră, credința noastră, visele noastre, viziunile
noastre.
Și s-a întâmplat
să cresc mai ales în peștera Apocalipsei, adică în locul în care Ioan Teologul
a scris Apocalipsa. Mai târziu, acolo s-a construit o mică Mănăstire. Adică
s-au construit în lateral niște chilii și câteva bisericuțe. Acolo era [locul] «Apocalipsa». Întreaga zonă
se numea «Apocalipsa».
Pe mine m-au dus
de la Școala «Patmiada», care era puțin mai departe, la locul Apocalipsei, și
locuiam acolo, pentru că eu cântam (muzică psaltică). Așa că acolo, în acest
loc, m-am întrebat adesea despre Apocalipsa (Revelația) lui Dumnezeu, despre
ceea ce a scris Ioan Teologul. Eram frământați de tot ceea ce ne învățau
profesorii noștri, adică de viziunile noastre, de visele noastre. Nu voiam să
le pierdem din inimile noastre. Acum, dacă întrebi pe cineva, când a avut loc
căderea Constantinopolului, nu știe nimic să-ți răspundă. Nici măcar nu știe ce
este căderea Constantinopolului. Nu știe nici când s-a întâmplat. Nu știe nimic
despre această zi spumoasă (încărcată). Dar noi, atunci, trăiam aceste
lucruri! Și trăiam agonia (frământarea): «Oare vom
vedea [acest lucru] în
zilele noastre?»
Revelația unui Sfânt ascet, referitor la perioada când vom lua
Orașul (Constantinopol) și [Biserica] Sfânta Sofia
Așadar, îți voi
spune, ceva șocant care are legătură cu tot ce se întâmplă acum, dar și cu
[Biserica] Sfânta Sofia.
-Vă
rog.
-Și cu
reconstituirea Națiunii noastre, într-o națiune mare. Deci, acolo în acel loc,
care se numește «Apollo», era
un bătrân ascet.
-Da, în Patmos.
-Mergeam ore
întregi ca să ajungem acolo.
-Așa.
-Nu era nicio
mașină acolo. Mergeam ore întregi. Despre acest bătrânel vă voi spune un lucru
uimitor, ca să înțelegeți cât de sfânt era
în fața lui Dumnezeu. Acesta se nevoia mult cu postul. Foarte strict!
Postea foarte mult! Dar duminica voia să mănânce pește, ca să sărbătorească,
așa cum spunea, învierea lui Hristos.
-Am înțeles.
-Și noi îi
spuneam: «Dragul
nostru bunic», pentru că era bătrân, «unde
găsești peștele? Cine îți aduce peștele?»
«A! Nu mi-l aduc oamenii.
Însuși Dumnezeu mi-l aduce, copilul meu!»
Bineînțeles noi
râdeam, pentru că nu știam ce vrea să spună.
-Da.
-Într-o zi, eu nu
am fost atunci, au fost alți copii și ne-au spus. După Sfânta Liturghie,
bătrânul s-a dus lângă mare, a ridicat mâinile sus și a spus:
«Tatăl Meu Ceresc, astăzi nu
îmi vei trimite un peștișor ca să mănânc, să sărbătoresc Învierea Ta?»
Deodată au văzut
cu toții un pește mare venind dinspre mare în afară, spre țărm. Bătrânul merge,
îl prinde ușor, îl ia și mulțumește lui Dumnezeu. Și apoi, după ce l-a gătit,
l-au mâncat el și copiii! Desigur copiii, surprinși, l-au întrebat:
«Bunicule, acest lucru se întâmplă
în fiecare duminică?»
«Da, copilul meu, în
fiecare duminică mi-l trimite bunul nostru Părinte, Dumnezeu». Ai
înțeles?»
-Purtarea de grijă dumnezeiască.
-Ce simplitate
avea acest om sfânt.
-Da.
-Așa că într-o zi
l-am vizitat, cu neliniștea pe care o aveam să aflăm când vom lua [Biserica]
Sfânta Sofia, când Constantinopolul va deveni în sfârșit al nostru. Ascultă, ce
îmi amintesc de atunci. Voi încerca să-mi amintesc, cu această ocazia că m-ați
invitat să vorbesc despre Sfânta Sofia, câteva detalii din acea discuție, care
a avut loc în urmă cu aproximativ 57 de ani.
-57
de ani!
-Toate acestea au
fost foarte intense pentru noi. Noi le-am trăit intens.
-Vă
ascultăm.
-Așa că îmi
readuc din memorie aceste elemente, ca să le transmit și să înțelegeți ce se
întâmplă și ce se va avea loc acum.
Așadar ne-a spus
că:
«În
șapte [grupuri] de șapte
ani, copilul meu, se va juca ultima dramă a umanității».
Pentru că atunci
îl citeam pe profetul Daniil, care vorbea despre șapte săptămâni, despre acest
număr sfânt, șapte, nu știam dacă el interpreta asta sau altceva voia să ne
spună . Și îi spun:
«Bunicule,
când vor începe aceste evenimente?»
Ne zice: «Vă voi
spune finalul. Ultimii șapte ani vor fi ai Antihristului, când acesta va domni
ca dictator mondial peste întreaga lume».
«Și îl întreb: începutul când
va fi, ca să calculăm dacă le vom trăi sau nu?”
Îmi
răspunde:
«Nu vă voi spune începutul, dar
îl veți înțelege».
«Și cum o să ne dăm seama? »
«Atunci vor avea loc evenimente
mari care vor schimba viața lumii, a lumii așa cum o știm noi. Atunci se va
discuta pe larg despre sfârșitul lumii.»
«Adică, îi zic, cum se va
discuta despre sfârșitul lumii? Ce se va întâmpla? Lumea va fi distrusă?»
«Nu, copilul meu. Va fi
distrusă doar prin prisma rațiunii și veți înțelege, spunea el. «Atunci,
când va începe noua lume de șapte [grupuri] de șapte ani, vor începe cele
mai mari evenimente din istoria omenirii.»
Și eu, mai târziu
auzisem de calendarul mayaș. Cu siguranță, ați auzit și dvs.
-Da, da, desigur.
-Înțelepții
antici mayași spuneau că sfârșitul lumii va veni în 2012.
-În 2012.
-Da. Și mai exact
pe 22 decembrie, au spus ei.
-Corect.
-Desigur, mai
târziu nu am putut înțelege, când a venit (această dată) și nu s-a întâmplat.
Țin minte că ne spunea:
«Atunci, copilul meu, nu
doar rațiunea dumnezeiască va fi anulată, ci și logica universală! Oamenii nu
vor mai gândi după voia lui Dumnezeu, dar nici cu rațiune comună și nebunia
va deveni ceva normal! Nebunia va deveni normală! Și atunci va începe
această mare perioadă șapte [grupuri] de șapte
ani.»
Însă, mintea
noastră, era în permanență la [Biserica] Sfânta Sofia.
-Desigur, da.
-«Și noi
când vom lua Orașul (Constantinopolul) ? Când se vor întâmpla toate aceste
lucruri?»
«În al
doilea [grup] de șapte ani. La mijlocul
celui de-al doilea [grup] de șapte
ani, atunci vor începe astfel de evenimente în
care vom lua [înapoi]
Constantinopolul”.
Bucuria noastră a
fost mare, aflând acest lucru, mare bucurie pentru Sfânta Sofia, pentru
Constantinopol!
«Și
cine va fi cel care va sluji atunci?»
-Da.
-Noi spuneam credeam
că Patriarhul, va fi cel care va fi la acel moment. Ascetul a devenit foarte
serios și ne-a spus:
«Nu,
copilul meu! Toți aceștia vor aparține vremurilor vechi. A acelei vremi, în
care nu I s-au supus complet, nu I-au dat încredere totală și L-au renegat pe
propriul lor Dumnezeu, făcând, dând și tolerând lucruri, pe care [atunci] Dumnezeu nu le va
îngădui».
-Am
înțeles.
-«Va fi în vremea când va exista o mare
neliniște în țara noastră și atunci va ieși un împărat evlavios, pe care
Dumnezeu îl va alege, Arhanghelul îl va arăta. Și acest evlavios împărat îl va
pune pe acel cuvios Patriarh, care va face prima Liturghie în Sfânta Sofia».
Și noi am zis:
«Dar ni s-a spus că rasa blondă, adică rușii, vor lua Constantinopolul și
[Biserica] Sfânta Sofia.
Nu vor face aceștia Sfânta Liturghie?»
«Nu, copilul meu, nu o vor face aceștia. Este pur și simplu planul lui
Dumnezeu ca ei să-l ia [Orașul] și să ni-l dea nouă. De ajuns am suferit atâția ani». Ai înțeles?
-Lăsați-mă acum să fac niște calcule matematice. Să calculez (când se
vor întâmpla toate acestea).
-Nu, nu, nu face calcule matematice. Nu
vreau să faci calcule, pentru că nici mie nu îmi permite să fac calculele
matematice.
-Înțeleg că,
ceea ce ne-a schimbat logica, este acum (se întâmplă acum). Deci noi suntem…
-Lasă pe fiecare să gândească cu mintea
lui.
-Bine, bine. Voi spune doar asta: că acum suntem la începutul
sfârșitului. La începutul în care trebuie să numărăm [grupurile de] șapte ani,
adică cele șapte [grupuri] de șapte ani . Asta am înțeles.
-Asta da. Apoi, atunci, am întrebat:
«Bine Gheronda, după [grupurile de] șapte ani se va sfârși lumea așa de
brusc? Ce rău se va întâmpla?»
«Nu, copilul meu. Se va sfârși lumea aceasta, așa cum o știm», a spus el.
-Am înțeles.
-«Așa cum o știți. [Lumea] așa cum o cunoașteți.”
-Deja se vede acest lucru.
-Dar noi, în tot acest context, am avut
mereu această neliniște, ce se va întâmpla, adică cu Patriarhia, care va fi acel
Patriarh care va face acea Sfântă Liturghie. Ai înțeles?
-Bineînțeles că eu nu pot...
Viziune șocantă referitoare la Vatican și la Fanar (Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului)
-Ascultă acum. O imagine următoare.
-Da.
-O imagine următoare. Aș vrea să vă spun
multe, dar... nu vă pot spune prea multe.
-Vreau și eu să particip la conversație.
-Deci fii atent la o imagine care îmi vine
de ceva vreme, când am aflat că turcii comit în mod constant încălcări și se
pregătesc pentru toate aceste evenimente care ne sperie, care înspăimântă
lumea. Pe mine nu mă înspăimântă. Sunt doar fericit, pentru că în sfârșit se
termină, ca să înceapă lucrurile frumoase. De aceea nu mi-e frică de ceea ce
urmează.
Așa că pe acest subiect, vă spun o imagine
pe care o văd de mult timp. Să mă iertați că mă refer la ceva care nu este atât
de practic vizibil de explicat, pentru că imaginile, atunci când vin la noi,
sunt imagini care sunt ceva între... somn, viziune! Ce anume sunt?! Dar o să vă
spun.
-Da.
-Mă gândesc constant la tot ce se întâmplă
în patria mea. Întotdeauna am o preocupare pentru țara mea, o frământare,
pentru că ne facem iluzia că este condusă de lideri naționali perfecți.
Dumnezeu nu spune acest lucru. Nu îmi dă senzația că este de acord cu această
părere, ci că sunt oameni, marionete, care servesc scopurilor străine și
intereselor străine, nu interesele țării noastre.
-[Cu toții] am
înțeles asta.
-Sunt oameni cărora le-au agățat de gât
legături mari, lanțuri, nu doar sfori la gât. Sunt lanțuri și sunt obligați să
facă cu precizie matematică asta, asta și asta, orice li se cere să facă. Și
dacă nu o fac, pleacă imediat. Ei înșiși știu acest lucru. Ai înțeles? Așa că
fii atent la o imagine (o viziune).
-Da.
-Ascultă acum să-ți spun despre o imagine
uimitoare. Ai auzit de Colosul din Rodos?
-Bineînțeles. Este una dintre cele șapte minuni ale lumii.
-Așadar știi despre Colosul din Rodos. Era
o statuie mare, construită de cei din antichitate, pe care o ridicaseră la
intrarea în port. În primul port din Rodos.
-Da.
-Unul dintre picioarele lui era la un capăt
al portului, iar celălalt picior al lui, la celălalt capăt. Pe dedesubt treceau
bărcile, bărcile din aceea vreme.
-Una dintre cele șapte minuni ale antichității.
-Da. A fost numit astfel pentru că era
foarte înalt și foarte frumos. Și pentru acea vreme a fost una dintre cele
șapte minuni. Pe una dintre mâini, deasupra capului, avea ceva în care,
înăuntru era lumină.
-O
torță.
-Da. Nu era tocmai o torță, era altceva
care din interior ca o torță lumina continuu. Nu știu cum să o numesc acum.
Ce se va întâmpla în Vatican
Așadar ascultă. Această imagine a dispărut
și în locul ei văd mereu, în ultima vreme văd într-una, o altă imagine
impresionantă a unui Colos, dar este a unui bărbat urât. Urât. Foarte urât, cu
sentimentul că era un om foarte rău! Avea un picior deasupra Vaticanului.
Peste Roma. Mai exact la Vatican, nu la Roma. Peste Vatican. Și avea
celălalt picior deasupra Fanarului. Această torță, așa cum ați spus, să o
numim așa ca să înțelegem, în loc să emită lumină, emitea raze de întuneric!
Cum sunt razele de lumină care ies și luminează? Acelea erau [raze de]
întuneric și ieșea întuneric, întuneric. Și acolo unde cădea..., dacă pe
alocuri cădea, distrugea, devenea un pământ ars. Vedeam pământul pe
dedesubt cum se crăpa. Cum se întâmplă după o pustiire intensă de la căldură,
când pământul se schimbă, pentru că nu este apă, pământul se crapă!
-Se usucă. Pământul
se usucă.
-Da, așa ceva, pământul se usca. Oriunde
cădea această rază, vedeam câmpii cu grâu, cu porumb, ceva foarte frumos, dar
când, cădea [acea rază] totul ardea! Ardea totul!
Și atunci când, cădea pe oameni, le făcea
atât de mult rău, atât de rău, încât parcă ar fi fost infectați acești
oameni. Și îi vedeai cum se îmbolnăveau, făcând erupții cutanate,
și cum sufereau. Un lucru foarte urât! Un rău groaznic!
Simțeam că unul dintre brațele lui era
întins și jumătate din raze cădeau spre Vest, începând de la statele din
nord, pe care le-a distrus. Literalmente le-a distrus! Pământ ars!
Pământ ars!
O frază aș putea spune: «Pământ ars!» Și acești oameni nu puteau merge nicăieri. Nu
găseau apă de băut. Nu găseau mâncare și s-au adunat sute, în mulțimi mari.
O mulțime care era nenumărată! Au început să se mute în alte locuri
pentru a găsi mâncare și apă. Și de parcă aud în acel moment: «Cea mai mare migrație a secolelor, pentru o
mică sursă de hrană și apă».
Iar în Orient, razele care cădeau
acolo, peste unele state, nu știu care exact, au făcut exact același rău, au
uscat totul. Ura, invidia predominau peste tot. Oamenii se ucideau unii pe
alții, boli peste tot, aceleași lucruri. Să nu mai zic, pentru că nu mi-aș dori
ca acest lucru groaznic să vă intre în sufletele voastre, pentru că nici eu nu
vreau să mi le amintesc și să știu. Vreau să uit. Dar ceea ce mi-a făcut o
impresie teribilă au fost cele două picioare ale lui.
-Asta voiam să spun.
-Unul dintre picioarele lui era deasupra
Vaticanului, pe care, călcându-l, l-a transformat în ruine. Ruine! Am văzut o
ipostază extinsă cu ruine, de parcă această Biserică s-ar destrăma, și în ea am
văzut un stăpân, un conducător, care aveam senzația că este Papa, ieșind cu
câțiva preoți, puținii rămași, supraviețuitorii, care căutau să regrupeze
mulțimea împrăștiată de catolici. Dar, era un rău (o distrugere) foarte mare!
De parcă (urâtul Colos) i-ar fi înșelat și i-ar fi lăsat să intre în rândurile Vaticanului
și el la rândul său, făcând pe prietenul lor, i-a distrus! Acest sentiment îmi
dădea acest stăpân urât.
Ce se va întâmpla la Fanar (Patriarhatul
Ecumenic al Constantinopolului)
-Și
celălalt picior era la Fanar, nu?
-Celălalt picior, îl vedeam peste Fanar,
dar acolo se întâmplau alte lucruri. Ceva roșu, gros se răspândea pe
suprafețe mari. Pe suprafețe mari! Și mă întrebam: «Doamne ce e asta?»
«Este sânge din rasa umană. Sânge din rasa umană!»
«Și de ce se întâmplă toate acestea?»
«Din cauza aroganței neamului uman».
Dar, am văzut sângele îndreptându-se cu
viteză către Patriarhie și oprindu-se în fața porților Patriarhiei. Acolo,
la poarta închisă unde turcii l-au ucis pe Grigorie, pe Sfântul Grigorie. De
atunci a rămas închisă și nu au mai deschis-o. (Sângele) acolo se oprea, și în
interiorul Fanarului, în interiorul Bisericii Fanarului era ultimul
Patriarh. Am avut senzația că el este ultimul Patriarh, dar nu știu cu
ce sentiment aș putea spune asta. Erau adunați toți Arhiereii tronului, care
atunci se aflau la Constantinopol. Cu toții slujeau în lacrimi ultima Sfântă
Liturghie, ultima mare Sfântă Liturghie, după care totul a fost diferit.
Îmi amintea de ultima Sfântă Liturghie pe care o săvârșise atunci Constantin
Paleologu, înainte de a fi ucis de turci.
-Înainte de Căderea Constantinopolului
-Ai înțeles? Și sângele ajunsese acolo...
și atunci s-a auzit o voce. Dar nu aș vrea să vă spun totul. Vă voi spune doar
câteva dintre ele. Spunea: «Sângele va atinge
Patriarhia». Și am spus:
«De ce, Doamne, vei permite asta?»
Și... am avut senzația că ceea ce spunea
era despre.... cum să vă spun?! Unele lucruri uneori sunt greu de spus și de
transmis. Cum este atunci când răscumpărăm unele greșeli…, nu aș vrea.
Permiteți-mi să nu spun nimic referitor la acest lucru.
-Bine, sigur.
-Permiteți-mi să nu spun nimic. Singurul
lucru care m-a durut a fost..., am avut senzația că el era ultimul Patriarh.
-Am înțeles.
-De parcă satana reușise să intre în
rândurile Ortodoxiei, așa cum intrase în rândurile catolicismului și i-a
convins pe toți să facă lucruri pe care însuși Lucifer le dorea, nu dragostea
lor pentru Dumnezeu. Până și rugăciunile pe care le făceau, de parcă ar fi
avut o incapacitate de a trece peste cupola bisericii, când săvârșeau
Liturghia. Ai înțeles? Parcă exista o îndoială în Dumnezeu, o lipsă
de încredere, o lipsă de ascultare de Dumnezeu, a voii Lui. Și
toate acestea, acum trebuiau distruse. Îmi amintesc doar această voce:
«Voi îngădui, prin foc și apă, să curăț
murdăria care predomină în turma Mea».
Dar după aceea, după aceea... ca să fiu
sincer, m-am speriat.
-Descrieți un nou potop.
-Atunci dintr-o
margine, din ruine, din ruine, au ieșit oameni tineri, fete, flăcăi, copii
mici, dar chipurile lor străluceau atât de mult. Străluceau atât de puternic și
țineau lumânări în mâini! Și nu mi-am putut da seama dacă ruinele erau reale
sau alegorice. Adică ceva vechi fusese distrus. Și acum venea ceva nou.
Preaslăvită Sfântă Liturghie dumnezeiască în [Biserica] Sfânta Sofia
Ei bine, când am
văzut toate acestea...cred că Lucifer era cel care făcea pe Colosul din Rodos,
care zâmbea, subestimând puterea acestor mici copii. Dar acești câțiva copii
s-au dublat brusc, apoi s-au triplat, de șapte ori, de o mie de ori.
Vedeai o armată
imensă, infinită, condusă în față, de un înger minunat, cred că era Arhanghelul
Mihail, care ce făcea cu sabia lui?! Tăia lanțurile creștinilor de
toate percepțiile satanice care pătrunseseră până atunci în viața credinței
creștine și a Bisericii creștine. Le tăia cu atâta furie, încât auzeai doar
urlete și gemete ale demonilor, pentru că le-a tăiat legăturile.
Și toți aceștia,
care erau o mulțime neconceput de mare, intrau în [Biserica] Sfânta Sofia. Intrau în
Sfânta Sofia și acolo era un Patriarh. Nu știu cum să-l descriu, dacă era
tânăr sau bătrân. Era între 2 vârste. Și lângă el stătea un împărat.
Un împărat glorios stătea pe tron. Și atunci a început o Sfântă
Liturghie atât de minunată! Dar, o Sfântă Liturghie care era începutul ultimelor
timpuri creștine. Adică de parcă era Biserica din anii de pe urmă, care
strălucea. Luminarea (strălucirea) era atât de puternică încât Colosul a
căzut și, s-a descompus, de parcă s-a făcut..., cum se întâmplă
atunci când arunci o statuie jos și se sparge și devine o mie de bucăți, așa
s-a întâmplat. Așa s-a făcut. [La această Sfântă Liturghie] era așa mare
slavă, solemnitate, cântau cu toții împreună! Erau uniți: îngerii, oamenii,
preoții, arhiereii, tinerii copii !
Rolul principal al Proorocilor din vremurile de sfârșit
Dar acolo vedeam
și altceva. Era un nou grup de copii (de tineri), care jucau un rol
important la evenimentele Bisericii. Adică, chiar dacă acolo erau mari
arhierei, erau preoți, acești copii (acești tineri) aveau slavă și cinste și se
vedea că până și conducătorii bisericești îi ascultau. Apoi am aflat că aceștia
erau proorocii zilelor de pe urmă, despre care prin proorocia lui Ioil,
Dumnezeu a spus: «În zilele de pe urmă, voi turna din Duhul Meu peste
feciorii și fetele Mele». Adică în zilele din urmă (Dumnezeu va trimite
Duhul Său sfânt) și va face fetelor și băieților să vadă diferite vise și
viziuni și să profețească.
Și ei, vor fi
învățătorii Bisericii Creștine, ale vremurilor de sfârșit. Și în timp ce
Biserica noastră are o orânduire care spune că, mai întâi sunt Apostolii, apoi
sunt Proorocii, apoi sunt cei care au darurile vindecării și așa mai departe,
acolo am văzut acest grup de tineri, care erau prooroci, fiind mai presus
chiar și de Apostoli, pentru că toată lumea cu mare respect, accepta și asculta
sfaturile lor.
Strălucirea Credinței noastre primare
[Biserica]
Sfânta Sofia devenea centrul slavei pentru întreaga lume și
lumina se răspândea peste tot! Cum este soarele când strălucește și luminează
totul? Așa și ea, lumina Biserica Ortodoxă Mondială! Să vezi oameni care veneau
din Europa, din Vest, din Est, de sus, de jos, și toți căutau unicul adevăr.
Și atunci o voce a spus:
«Aceasta
este sclipirea Credinței Ortodoxe».
Și îmi spuneam în
sine:
«Ce sclipire este aceasta? Ce
înseamnă sclipire?»
Și venea în mine
o altă voce interioară, spunând:
«Sclipire
în Credința primară! Credința Martirilor, așa cum a început viața creștină!»
-Scrierile inițiale.
-Da, atunci când
toți: preoții, arhiereii, fete și băieți aveau dragoste de Dumnezeu. Îl
iubeau pe Dumnezeu! Îl adorau! Adică, ceea ce trăia în ei era a lui
Dumnezeu, dragoste dumnezeiască! Și această dragoste devenea atât de
strălucitoare încât îl ardea pe satana! Înțelegi acum cât de fericit
eram, când vedeam [Biserica]
Sfânta Sofia atât de slăvită, Constantinopolul strălucind și așa mai departe,
toate astea?!
-Pe
adevărata Ortodoxie, grăind.
-Da, da, da,
copilul meu. Da, da. Dar spunea că, toate aceste [idei, concepții etc] vechi și putrede, vor fi
curățate, dacă pot folosi acest cuvânt. La întrebarea:
«De ce va ajunge sângele până
acolo?»
«Pentru curățarea Bisericii
Mele»
-Amin. Măcar!
Reconstruiți-vă viețile așa cum dorește Iisus și nu vă temeți de
ceea ce va urma
-De aceea nimeni
să nu părăsească Biserica, nici să... cum se spune, să fie prea trist de tot ce
urmează. Dumnezeu de câte ori nu ne-a înștiințat! Nu ar trebui să înțelegem
până la urmă, că trăim în state creștine, satanic-stăpânite?
-Da.
-Cine conduce
acum? Am ajuns la cea mai rea, cea mai mare, cea mai cumplită trădare,
copilul meu, să spunem că Hristos, Hristos cel neprihănit din Sfânta
Împărtășanie, ne poate contamina! Și ei au crezut și au acceptat și
au făcut toate acele lucruri. Acum despre restul să vorbim? Dar toate celelalte
[lucruri care se întâmplă] sunt
secundare.
De aceea vreau să
știți ceva. Tot ceea ce se întâmplă acum în zilele noastre, este tot ceea ce
trebuie să se întâmple și se vor petrece în curând, pentru ca planul
lui Dumnezeu să se împlinească. Dar, nu se va întâmpla cu aceste guverne,
care sunt deja aservite ordinelor pentarhiei întunericului. Pur și simplu
pentru că noi ca, creștini, nu am crezut (înțeles) încă, rolul pe care ei îl
joacă și nu am înțeles încă nimic, ca să ne pocăim, de aceea ne va lăsa așa
până la sfârșit ca să înțelegem din belșug.
Și o vom înțelege
prin cele cinci răni teribile, care ating deja Grecia și, probabil,
multe alte părți ale lumii:
În primul rând,
ne vor lua casele prin diverse moduri, pentru că nu vom avea [bani] să plătim.
În al
doilea rând, nu vom avea mâncare. Va fi foarte greu
să găsești mâncare. Mâncarea [va fi foarte] scumpă!
Apoi apa.
[Gândul] ăsta mă omoară. Am văzut multă lipsă de apă, am văzut și deșerturi,
zone aride. Oamenii se vor muta din cauza deficitului de apă.
Vor fi migrații
mondiale atât de teribile, încât în trecerea lor, acește migrații,
mai mult îmi vor aminti mai mult de mulțimile de lăcuste, care oriunde s-au dus
și oriunde s-au așezat au distrus totul! Înțelegi, copilul meu? Ca lăcustele,
mulțimi de lăcuste, care pe unde vor trece vor împrăștia pustiirea.
-Bineînțeles, ca să se salveze.
-Pentru a se salva,
vor împrăștia pustiire. Ai înțeles? Și multe altele, dar... cred, că v-am
obosit prea mult.
-Nu, nu ne-ați obosit.
-Aș vrea să vă
îndemn să nu fiți triști de cele care urmează pe pământ. Tot ce avem de făcut
noi credincioșii, dacă vrem cu adevărat să aparținem acestei armate ascunse a
lui Iisus, condusă de Arhanghelul Mihail, trebuie să ne reconstruim viețile,
așa cum dorește Iisus. Ce vrea Iisus? Două lucruri, copilul meu:
Să fim buni
cu semenii noștri. Un om bun, copilul meu, nici nu fură, nici nu
calomniază, nici nu critică, nici nu minte, nici nu se poartă cu înșelăciune cu
semenul său, ci cu bunătate. Cu politețe! Nu-i așa?! Aceste lucruri sunt
referitoare la semenii noștri.
Dar pentru
Dumnezeu? Dumnezeu ne cere iubirea noastră, inima noastră. [El] să fie iubirea noastră.
Două rugăciuni puternice de care satana se teme foarte mult
De aceea, Îi
place să-I spunem împreună cu: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă», care
este o expresie minunată. Și mă întrebam, de ce este atât de extraordinară «Doamne,
Iisuse Hristoase, miluiește-mă»?
Pentru că prin
cuvântul «Doamne»,
spunem că Iisus este Dumnezeu.
Prin cuvântul «Iisus»
mărturisim natura Sa umană.
Adică «Doamne,
Iisuse»
înseamnă «Dumnezeu-Omul»,
adică «Dumnezeu-om».
Prin cuvântul «Hristoase», Îl
acceptăm ca Mântuitor și ca Hristos.
Amintiți-vă că,
după o minune pe care Hristos a făcut-o asupra unui orb, l-au luat (iudeii) ca
să-l judece. Le era teamă că părinții lui vor spune că Hristos l-a făcut bine.
De ce?! Se dăduse ordin ca oricine spunea că Iisus este Hristosul, să
fie excomunicat, să fie aruncat afară din biserică. Și acum se va întâmpla din
nou același lucru.
Într-o
comunicare pe care am avut-o cu un copil posedat, când i-am spus:
«Să spui, copilul meu, ”Iisuse
al meu, te iubesc”», satana spunea:
«Care Iisus și Hristos? Eu sunt
Hristosul. Eu sunt adevăratul Dumnezeu. Eu sunt fiul lui Dumnezeu, care va veni
acum și va stăpâni întreaga lume».
Ai înțeles?
-Absolut.
-Și a spus ceva uluitor
în ziua aceea într-un exorcism, cum că:
«În curând și în Potirul vostru», se
referea (se
adresa) la preoții care slujeau, «nu va mai fi Acela. Eu voi conduce, pe mine mă
veți pomeni în bisericile voastre și nu va mai fi El».
Acest lucru este
ceva îngrozitor.
-Acum suntem în această fază.
-Nu știu în ce
fază suntem. Tot ceea ce se întâmplă, indică pur și simplu că urmează. Dacă nu
a venit, în curând vor veni aceste faze. De aceea trebuie să rămânem
credincioși și stăruitori.
Și să nu uităm ce
am mai vorbit noi, dragă Stefane, și altă dată: «Iisuse al meu, te iubesc». Ne
dă putere ! De asta se teme diavolul. De ce?! Când spunem «Doamne,
Iisuse Hristoase, miluiește-mă», Îl cerem. Dă-ne nouă. Dă-ne nouă. «Miluiește-mă», ce
înseamnă? Cerem ceva.
-Da.
-Bineînțeles că
îi place să-i cerem Tatălui nostru, așa cum face un copil. Și bineînțeles, dacă
suntem înțelepți, nu Îi vom cere lucruri prostești, ci Îi vom cere Duhul Său
Sfânt. Atunci «Doamne,
Iisuse Hristoase, miluiește-mă», are mare valoare, pentru că Îl numim
Dumnezeu, Hristos și Îi cerem să ne dea Duhul Său Sfânt. De altfel, de aceea a
venit pe pământ, să fie răstignit și să ne dăruiască din nou Duhul Sfânt.
Dar când spunem «Iisuse
al meu, Te iubesc!», ce facem? Ne exprimăm iubirea și recunoștința.
Prin iubire și recunoștință, primim din partea Lui, milă și compasiune și ne dă
din nou același lucru. Adică de parcă ar fi aceeași rugăciune. Dar îi place să
audă acest cuvânt «Te iubesc». Și ție nu-ți place când
soția ta îți spune «te iubesc»?
-Clar.
-Și tu, când îi
spui: «Soția
mea, te iubesc», nu este fericită?
-Mai ales când nu ceri nimic.
-Când îți
îmbrățișezi copilul și îi spui: «Copilul meu, te iubesc!»
-Nu
există nimic mai frumos.
-Prin urmare, să
apreciem valoarea unor cuvinte și să le readucem în viața noastră de zi cu zi.
Copilul meu, așa să îți începi munca, dimineața: «Iisuse al meu, te iubesc!
Iartă-mă pentru greșelile mele». Este frumos și cuviincios pentru un copil,
să-i ceară lui Dumnezeu iertare pentru greșelile sale. Dar este minunat, plin
de recunoștință și mulțumire să spui:
«Te iubesc, Doamne! Te iubesc
Iisuse al meu! Te iubesc, Tatăl meu ceresc. Te iubesc Iisuse al meu! Te iubesc
Duhul Meu Sfânt!»
Ce zici?
-Sunt o mie la sută de acord cu Sfinția Voastră. Vă putem
asculta ore întregi, pentru că aveți un mod unic de a ne pune în starea în care
ar trebui să fim. Din păcate, nu mai am timp, dragul meu Părinte.
-Știu, copilul
meu.
-Vă mulțumesc foarte mult!
-Vă doresc să
fiți bucuroși și liniștiți! Nu uitați asta. Bucuria și pacea vor
fi elementele adevăratei iubiri a lui Dumnezeu. Numai de acolo vom
înțelege că, cineva trăiește aproape de Dumnezeu. Când vedeți frământare,
chinuială, chiar dacă există iubire, acolo iubirea este puțin confuză. Este apă
cu pământ în ea.
-Binecuvântările Sfinției Voastre! Hristos a Înviat!
-Din tot
sufletul, din tot sufletul. «Iisuse al meu, te iubesc», nu
uitați! Nu uitați!
-Nu uităm, «Iisuse al meu, te iubesc. Iisuse
al meu, te iubesc». Nu uităm. Doamne ajută!
-Doamne Ajută! Dumnezeu să fie cu voi, copilul meu!
Bun venit celor ce vizionați canalul Mănăstirii Sfântului Apostol Filip !
Prin postările pe care le face mănăstirea noastră, nădăjduim să vă bucurăm şi să vă înâlțăm sufletele, aducând faptele şi cuvintele părinților duhovniceşti în fața ochilor voştri şi în inimile voastre.
Vă invităm să urmăriți și alte postări ale Mănăstirii Sfântul Apostol Filip-Adamclisi, pe conturile noastre:
Rumble:
https://rumble.com/user/ManastireaSfantuluiApostolFilipAdamclisi
YouTube:
https://youtube.com/channel/UCGAmk-lJklHuz8GkRid_UGQ
Facebook:
https://www.facebook.com/SfApFilipAdamclisi/
Blogger:
https://manastireasfantulapostolfilip.blogspot.com/?m=1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu