marți, 8 august 2023

Ar trebui să fugim în munți sau să ne încredem în Hristos - Arhimandrit Elpidie Vaianakis

 


    -Părinte, mulți oameni care aud toate aceste lucruri rele care vin pentru creștini, sunt îngrijorați și se gândesc serios să părăsească orașele și să rămână în munți. Dumneavoastră ce spuneți în această privință?

    -A avea, copilul meu, solutii alternative de cazare într-o situatie dificila, este un act corect si rezonabil. Cu toate acestea, a trăi constant cu agonie și teama de ceea ce se va întâmpla, cum vei trăi, unde trebuie să mergi pentru a fi salvat în viitor și multe altele, este o mare greșeală.

    Și este o mare greșeală pentru că în spatele tuturor acestor neliniști și temeri se ascunde cel mai mare păcat care ne desparte de iubirea lui Hristos. Acest păcat este lipsa de încredere în Pronia Sa divină. Toate aceste neliniști și temeri pe care le avem cu privire la viitorul nostru, arată cât de puțin credem, iubim și ne încredem în Dumnezeu.

    Luarea unor măsuri de precauție, care ne-ar putea ajuta pe viitor să facem mai bine față unei situații dificile este un act înțelept și foarte plăcut Domnului nostru. Dar a face mișcări pripite și imprudente, care arată mai multă panică și teamă decât încredere în iubitul nostru Iisus, aceasta este o greșeală și o mare viclenie a lui satana.

    Noi, acum, în acești ani grei dominați de satana în care trăim, trebuie să-i avem ca exemplu pe primii creștini. Așa cum ei au fost întotdeauna gata să sufere pentru dragostea lui Hristos persecuții, întristări și martiriuri, tot așa și noi trebuie să fim gata în orice moment să dovedim tuturor, oamenilor și îngerilor, că numai pe Domnul nostru Iisus îl iubim. Numai în El avem încredere și numai pe El îl urmăm!

  Primii creștini au luptat cu frica firească a sufletelor lor cu încrederea absolută pe care o aveau în iubitul lor Iisus, de aceea nu s-au temut de amenințările și torturile păgânilor. Ei știau foarte bine că pe acest pământ nu suntem permanenți, ci temporari, de aceea au trăit doar cu gândul la veșnicie și bucuria Raiului în brațele adoratului lor Iisus. De aceea au devenit sfinți!

    Și asta trebuie să facem acum. Să-i imităm cu credință și să nu ne temem de amenințările lui Antihrist, care ne amenință că dacă nu facem ce vrea și dacă nu luăm toate aceste lucruri satanice, pe care ni le pregătește, chipurile pentru binele nostru, ne va lipsi de apă, de hrană și de toate bucuriile pământului.

    Frica pe care o seamănă în inimile noastre, să știți, este cea mai   puternică și  eficientă armă pe care satana o folosește     pentru a ne supune. Să nu uităm asta niciodată, așa cum nu trebuie să uităm și altceva, că pe acest pământ am venit  să  trăim   foarte puțini ani și apoi, în funcție de viața noastră, să trăim  în  veșnicie ori   bucuria   Raiului ori deznădejdea iadului.  

    Adevărata noastră patrie este Raiul, așa că nu ar trebui să ne deranjeze deloc dacă Antihrist se grăbește să ne trimită cu o oră mai repede în Rai.

    Ceea ce îl sperie și îl înspăimântă cel mai mult pe satana este atunci când ne vede că nu ne temem de amenințările lui și nu ezităm să mărturisim cu profundă credință și putere că suntem creștini, copii ai iubitului nostru Iisus!

    Așa că, să alungăm din inimile noastre toată frica, orice slăbiciune și toată lașitatea și să fim ca cele trei fetițe ale Sfintei Sofia, Pisti (Credința) care avea 12 ani, Elpida (Nădejde) care avea 11 ani și Agapi (Iubirea) care avea doar 9 ani, cărora nu le era frică să spună că sunt creștine și că Îl iubesc pe Iisus cu toată puterea inimii.

    Au suferit multe torturi fără să devină vreodată lașe. Dar de ce? Pentru că a fost alături de ele, tot timpul, de la începutul torturii, iubitul lor Iisus care le-a dat îndrăzneală și curaj, le-a ținut de mână și le-a zâmbit! Trei fetițe au suferit nenumărate chinuri și  i-au  rușinat  pe păgâni.

    Aș sugera tuturor să punem drept model în viața noastră aceste trei fetițe, pe Pisti, Elpida și Agapi, și să ne asemănăm în credința, iubirea și încrederea absolută pe care le-au avut în iubitul împărat al inimii lor, Iisus.

    Astfel, propun tuturor părinților și în special sfintelor mame creștine, să pună ca model de mamă creștină adevărată pe Sfânta Sofia, mama acestor trei fetițe, și să o imite. 

    Datorită acestei mame sfinte, și copiii ei s-au sfințit. Ea este cea care a insuflat marea iubire a lui Iisus copiilor ei. Mai întâi a trăit în inima ei dragostea divină a lui Iisus, iar apoi a transmis-o prin exemplu celor trei fiice ale sale. 

    Sofia a inspirat în copiii ei dragostea absolută pentru Dumnezeu și a alungat din sufletele lor de copii orice frică și tulburare, pe care satana  încerca  zadarnic să le-o strecoare în inimi.  

    La fel să faceți și voi, iubitele noastre mame. Iubiți-L mai întâi voi pe Domnul nostru Iisus cu toată puterea inimii voastre și apoi deveniți cel mai frumos exemplu pentru copiii voștri. 

    Niciodată frica de satana să nu vă direcționeze gândurile și faptele, ci lăsați mireasma iubirii lui Dumnezeu să se răspândească peste sufletele voastre și în sufletele copiilor voștri și, ca o melodie cerească, spuneți continuu din adâncul inimii voastre: «Iisuse al meu, te iubesc» !

    Totuși, pentru a reveni la întrebarea dumneavoastră dacă ar trebui să fugim cu toții în munți acum, pentru a ne salva de teama evenimentelor pe care le simțim cu toții că vor veni, vă răspund direct că acest lucru este greșit.

    Cu toate acestea, ar trebui să subliniez că este un lucru bun și prudent de făcut dacă avem sau putem cumpăra o proprietate departe de orașe în zone împădurite liniștite și să construim acolo o casă de refugiu.

    În viitorul apropiat, acolo  se vor aduna Creștinii cu mare atenție și multe precauții  pentru a săvârși în ascuns Sfintele Liturghii și pentru a se împărtăși. Preoții evlavioși vor vizita aceste adăposturi sfinte și vor săvârși și alte slujbe religioase creștine atunci când totul va fi interzis și va fi persecutat.

    Atunci liderul religios mondial al bisericii satanice a Panreligiei din statele creștino-satanice va fi Profetul Mincinos și liderul politic mondial al tuturor statelor unite ale pământului va fi Antihrist. Idolatria va fi din nou religia mondială oficială, dar într-o formă nouă.

    Unii oameni cred că toate acestea aparțin viitorului îndepărtat. Vă asigur că toate acestea se vor întâmpla în viitorul apropiat.

    Ar trebui să ne pregătim de acum înainte pentru toate acestea, să ne întărim sufletul cu mai multă credință, iubire și încredere absolută în iubitul nostru Iisus, Împăratul inimilor noastre, singurul Hristos adevărat!

    Deci nu vă temeți, să-L iubim pe Hristos și El ne va spune ce trebuie să facem.

    Bun venit celor ce vizionați canalul Mănăstirii Sfântului Apostol Filip !

    Prin postările pe care le face mănăstirea noastră, nădăjduim să vă bucurăm şi să vă înâlțăm sufletele, aducând faptele şi cuvintele părinților duhovniceşti în fața ochilor voştri şi în inimile voastre.

    Vă invităm să urmăriți și alte postări ale Mănăstirii Sfântul Apostol Filip-Adamclisi, pe conturile noastre:

Rumble:
https://rumble.com/user/ManastireaSfantuluiApostolFilipAdamclisi
YouTube:
https://youtube.com/channel/UCGAmk-lJklHuz8GkRid_UGQ
Facebook:
https://www.facebook.com/SfApFilipAdamclisi/
Blogger:

https://manastireasfantulapostolfilip.blogspot.com/?m=1 

Un comentariu:

  1. De mult, Tată, Doamne, prin Duhul Sfânt, mai chemat, având mândrie, am refuzat
    Apoi, lacrima-Ți din suferință din ceru-Ți a căzut, inundându-Ți pământul
    Acum, plâng, mă vait și mă întreb, de ce-am să pier?

    RăspundețiȘtergere