vineri, 26 august 2022

Cele trei etape ale supunerii omului lui Antihrist - Interviul Părintelui Elpidie Vaianakis din 03.07.2022

 
(Traducere: Mănăstirea Sfântul Apostol Filip)

    -Părinte, ați spus că supunerea omului lui Antihrist va avea loc în trei etape şi va fi ceva asemănător cu apostazia îngerilor. La ce vă referiți ?

    -În primul rând, să vedem ce le-a făcut Lucifer îngerilor, ca să înțelegem ce vrea acum să ne facă nouă, oamenilor.

    Lucifer, după cum știți, a fost un mare arhanghel al lui Dumnezeu și un conducător într-unul din cele zece cete de îngeri. La un moment dat a invidiat slava Fiului lui Dumnezeu și s-a hotărât să devină și el dumnezeu, ca să-I ia locul. Pentru a deveni conducătorul absolut al universului.

    În decizia sa a încercat să ademenească cu promisiuni false, mulți alți îngeri. Așadar, cu promisiunea pe care le-a dat-o, că și ei vor deveni dumnezei și vor stăpâni împreună cu el toată creația, a convins un număr mare de îngeri să aibă încredere în el și să-l urmeze în marea apostazie față de Dumnezeul lor Creator.

    Toți acești îngeri au alungat din viața lor pe Duhul Sfânt, care până în acel moment a acoperit și a luminat existența lor îngerească și l-au urmat pe Lucifer.

    Imediat din îngeri luminoși și buni au devenit duhuri întunecate și rele. Au fost expulzați din împărăția Cerească și au căzut în locul oribil al iadului, care atunci a devenit reședința lor permanentă.

     Aceasta a fost prima mare apostazie de la Dumnezeu, făcută de către îngeri.

    Acum, în acești ani din urmă în care trăim, Lucifer prin fiul său satanic, Antihrist, vrea să provoace a doua mare apostazie de la Dumnezeu, care va fi făcută de această data, de către oameni.

    Antihrist va încerca cu false promisiuni înșelătoare pe care le va face oamenilor, să-i ademenească în planul său satanic.

    Le va promite că, cu ajutorul său și cu ajutorul inteligenței artificiale, oricine îl urmează, poate deveni un dumnezeu nemuritor pe Pământ, pe care îl va transforma într-un rai al său.

    Va aprinde prin multe căi și metode înșelătoare, trupeștile slăbiciuni omenești pentru o viață ambițioasă, iubitoare de argint și plină de plăceri și îi va invita pe toți oamenii să se bucure liber, fără nicio piedică, scrupule sau rușine, de toate plăcerile și desfătările trupești ale Pământului, oricât de păcătoase ar fi ele.

    Se va arăta oamenilor ca adevăratul mesia și salvator al oamenilor, care a venit să ne salveze și să ne elibereze de orice învinuire falsă, cum că vom fi pedepsiți și vom merge în iad, dacă vom face ceva contrar celor spuse de falsul Iisus Hristos.

   Va încerca să-i convingă pe toți oamenii că Sfânta Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos și învățăturile Sale sunt ostile adevăratei bucurii și fericirii oferite de viața liberală și dezordonată, în care omul poate face ceea ce vrea și se poate bucura de viața sa, așa cum îi place.

    Va condamna presupusele interdicții morale crude și inumane pe care Hristos le cere creștinilor, motiv pentru care va propune anularea Sfintei Evanghelii și apariția noii sale evanghelii satanice.

    Profitând în acest fel de slăbiciunile trupești umane, va sugera și provoca o cădere morală de neînchipuit, astfel încât însuși oamenii, să alunge cu viața lor imorală neîngrădită, Duhul Sfânt din sufletele lor.

    Astfel, oamenii neacoperiți de protecția Duhului Sfânt, care le-a luminat și protejat sufletele nemuritoare, deja vor fi vulnerabili la atacuri demonice și o pradă destul de ușoară pentru ca Lucifer să-i transforme în «oameni-demoni».

    Adică, să mute (să transforme) sufletul lor, astfel încât [sufletul] să nu mai acționeze cu înțelepciune dumnezeiască, cu puterea Duhului Sfânt, ca, «chip al lui Dumnezeu», ci cu duhul său satanic, ca, «chip al satanei».

    Aceasta este marea apostazie a oamenilor de Dumnezeu.

    Prima apostazie a avut loc în cer, [care a fost făcută] de către Lucifer și de către îngeri, care au plecat de la Dumnezeu și L-au alungat pe Duhul Sfânt din existența lor îngerească.

    A doua apostazie va avea loc pe Pământ [și va fi făcută] de către oameni, când vor pleca de la Dumnezeu și vor izgoni Duhul Sfânt din sufletele lor.

    În prima apostazie, a sfinților îngeri, însuși Lucifer a predominat.

    În a doua apostazie, a oamenilor, va predomina, fiul lui Lucifer, Antihrist.

    În prima apostazie, îngerii au devenit demoni.

    În a doua apostazie, oamenii vor deveni oameni-demoni.

    Și în timp ce ținta lui Lucifer și a lui Antihrist va fi sufletul nostru nemuritor, aproape toate lucrările lor satanice vor fi făcute asupra trupurilor noastre.

    -De ce se vor face pe trupul nostru?

    -Pentru că trupul nostru este cheia necesară ca să ne domine sufletul.

    De aceea vrea să facă din trupul nostru un computer cu sistem de operare și număr personal, ca să-l conecteze la propriul său supercomputer, la «fiară», și astfel să ne poată controla pe deplin.

    Acesta este motivul pentru care acum, produce în secret diverși viruși periculoși, pentru a-i forța pe toți oamenii, să introducă în trupul lor produse farmaceutice controversate.

    Aceste preparate farmaceutice vor fi inițial vaccinuri, dar apoi, din cauza multor reacții, vor avea și alte forme.

    În interiorul acestor presupuse preparate terapeutice vor fi nanoparticule de ultra-înaltă nanotehnologie.

    Aceste nanoparticule vor fi mecanisme robotice microscopice, al căror scop va fi acela de a modifica și transforma trupul uman într-un nou trup uman mutant.

    Lucrarea lor va fi triplă. Unele mecanisme robotizate vor deveni materialele potrivite, cu care va fi realizat noul trup uman mutant, astfel încât să funcționeze ca un transceiver, la fel ca un telefon mobil.

    Alte mecanisme robotice vor funcționa ca niște tehnicieni pricepuți pe ADN-ul uman, pentru a-l transforma treptat într-o componentă funcțională numerotată a inteligenței artificiale.

    Și în ultimul rând, alte mecanisme robotice vor asigura ca trupul uman deja mutat (transformat), să se conecteze la computerul principal al statului lui Antihrist, celebrul «FIARĂ».

    Întregul plan satanic se va realiza în trei etape, cu care se va finaliza supunerea omului, la duhul satanic al lui Antihrist.

    -Care sunt aceste trei etape?

    -În prima etapă, tuturor oamenilor li se va acorda un număr personal, cu care statul lui Antihrist ne va localiza ușor și imediat, oriunde ne-am afla.

    Acest număr va fi numărul personal al existenței noastre. Fără el nu vom exista. Va fi ceva asemănător cu numărul pe care ni-l dă urbanismul, atunci când urmează să construim o casă.

    Se va asemăna cu numărul nostru personal de mobil, doar că acum acest număr va fi în interiorul trupului nostru.

    Totodată, în această primă etapă, va începe alterarea și apoi mutația trupului uman într-un «sistem de operare», ceva asemănător unui computer.

    În a doua etapă toți oamenii, ca un sistem de operare numerotat, se vor conecta cu computerul central al lui Antihrist, cu «fiara».

     Scopul principal al conectării este ca «fiara» să detecteze frecvențele fiecărei persoane și să le analizeze.

    Adică, să citească și apoi să analizeze gândurile, intențiile și sentimentele persoanei respective.

    În a treia etapă se va finaliza sincronizarea totală a omului deja identificat și conectat cu inteligența artificială a «fiarei» și a statului lui Antihrist.

    În timpul acestui proces de sincronizare, vor fi șterse toate frecvențele personale particulare ale individului care alcătuiesc personalitatea sa, cum ar fi gândurile, sentimentele, dorințele și multe altele, și se vor impune frecvențe noi, străine acestui individ.

    În această a treia etapă, Antihristul și colaboratorii săi satanici, vor putea deja să sincronizeze frecvențele fiecăruia dintre cetățenii lui, cu alegerile sale satanice.

    Cu a treia etapă avem deja momentul definitoriu în care omul încetează să mai fie om și devine un număr în cea mai îngrozitoare închisoare deplină a lui Lucifer și a fiului său, Antihrist.


    Bun venit celor ce vizionați canalul Mănăstirii Sfântului Apostol Filip !
Prin postările pe care le face mănăstirea noastră, nădăjduim să vă bucurăm şi să vă înâlțăm sufletele, aducând faptele şi cuvintele părinților duhovniceşti în fața ochilor voştri şi în inimile voastre.

   Vă invităm să urmăriți și alte postări ale Mănăstirii Sfântul Apostol Filip-Adamclisi, pe conturile noastre:

Rumble:
https://rumble.com/user/ManastireaSfantuluiApostolFilipAdamclisi
YouTube:
https://youtube.com/channel/UCGAmk-lJklHuz8GkRid_UGQ
Facebook:
https://www.facebook.com/SfApFilipAdamclisi/
Blogger:
https://manastireasfantulapostolfilip.blogspot.com/?m=1


 


Un comentariu:

  1. Rectifică numele părintelui arhimandrit Elpidie ! Numele lui este VAIANAKIS. Dacă tot ai folosit traducerea făcută de Mânăstirea Sf. Apostol Filip, rerespectă ortografia lor.

    RăspundețiȘtergere