marți, 8 martie 2022

Paisie bunicul inimii noastre - Părintele Arhimandrit Elpidie Vaianakis

 

(Interviul Părintelui Elpidie cu Stefanos Damianidis la FOCUS FM din 23.02.2022) 

 Omagiu (fragment dintr-o emisiune radio dedicat) Sfântului Paisie Aghioritul 

(Traducere: Mănăstirea Sfântul Apostol Filip – Adamclisi)

    -Astăzi îi aducem un omagiu Sfântului Paisie. Am auzit lucruri impresionante până acum și vom continua.

    Îi voi spune «bună dimineața» și vom vorbi, în următoarele zece minute, cu Părintele Elpidie. Și îi mulțumesc foarte mult, pentru că și astăzi a răspuns invitației mele, aici la Focus Fm, de a-l auzi spunându-ne ceva ce nu ne-a spus niciodată, cel puțin aici în emisiunea noastră de la Focus Fm.


    Părinte al meu, bună ziua, binecuvântarea dvs!

    -Bună ziua, copilul meu! Bună ziua tuturor dragilor voștri ascultători!

    -Ce interesant! Vă ascultăm, iar eu, din nu știu ce motiv, ori de câte ori vă ascult, zâmbesc! Nu știu de ce.

    -Mereu să zâmbești, copilul meu, pentru că bucuria Cerului este bucuria unui Tată care vrea ca, copilul Său să fie mereu fericit! Să zâmbească!

    -Mare adevăr!

    -Și pe Sfinții noștri, copilul meu, Dumnezeu i-a trimis doar pentru un singur lucru, să ne facă să zâmbim. Să învățăm bucuria, bucuria sufletească!

    De aceea, atunci când te apropiai de astfel de oameni sfinți, precum Gheronda (Bătrânul) Paisie, nu făceai nimic altceva. Pur și simplu, ți se deschidea inima, ieșea bucuria din ea și fața ți se lumina!

    Cum reușeau acest lucru?! Aceștia cunoșteau secretul, pentru că își deschideau inima, ca să intre în inima lor, însuși Dumnezeul bucuriei. Și fiecare om care primea acest lucru, era apoi fericit. Ați înteles?

    -Deci Părinte, cum veți pune propria dvs pietricică în conversația noastră de astăzi? Ce ne veți spune în câteva cuvinte?

    -Ah, dragul meu Stefane...

    Dragul meu Stefane, Gheronda Paisie și cu mine, nu ne-am cunoscut cât era în viață. Ne-am cunoscut  după moartea lui.

    -Da.

    -Atunci eram student la Universitate si numele lui, deja era cunoscut în aproape toate cercurile spirituale. Așa că, aveam un prieten, care mergea regulat în Sfântul Munte și îmi spunea:

    «Hai măi, hai să mergem să-l vedem. Este un om sfânt!»

    Eu, din păcate, Stefane, având prea mult simț al smerenie, desigur un lucru greșit pentru mine, mă simțeam ca un cărbune, un păcătos, și mi-a fost rușine să merg să-l văd pe acest om sfânt, așa cum îl descriau.

    Îmi era teamă că, voi fi atât de rușinat și mă voi dezamăgii de mine însumi, văzând sfințenia de pe chipul lui și greșelile din inima mea, pe care le trăiam în fiecare zi.

    Dar îl iubeam și îl rugam să mă ierte, că nu m-am dus să-l văd și i-am spus că sunt un copil păcătos și mi-a fost rușine că voi vedea un sfânt. Așa gândeam eu atunci, prostește, Stefane. Eram încă student, un mic tinerel.

    Dar cât de mult am regretat după, după moartea lui! Deja ajunsesem în Ierapostolia (Misionarismul)  din Africa.

    Așa că, vă voi spune acum un eveniment ciudat care s-a întâmplat și ne-am cunoscut cu Gheronda Paisie.

   Era 18.11.2012... 18.11.2012!

    -Da.

    -Era o zi foarte grea, Stefane, prin multitudinea de probleme pe care le aveam în Africa. Aveam de-a face cu niște vrăjitori, care furau copii orfani și îi sacrificau.

    Pentru a câștiga putere, îi sacrificau în numele unora! Și era atunci când făceam planurile pentru orfelinatele de acolo, din Africa. Voiam măcar să-i protejăm cât de cât pe acei copii, dacă nu puteam face nimic altceva.

    Acea zi era foarte grea, pentru că vracii ne făceau nouă vrăji, într-una! Inutil a vă spune că puterea vrăjilor și a răului era așa de mare, încât a venit momentul în care m-am dezamăgit, eram disperat!

    Bineînțeles, eram și eu un copil mic (pe plan duhovnicesc) și nici nu știam calea, tehnica, cum să ne luptăm tare și puternic. Eu m-am dus acolo (în Africa) ca sa ajut la alimentarea și alte lucruri asemănătoare, dar am intrat în esența problemelor din zona respectiva.

    Era un munte al vracilor. Noi l-am numit «muntele vracilor», pentru că erau mulți vrăjitori acolo și făceau mult rău. Și eu, în partea opusă, pe un alt munte, care vedea spre muntele vracilor, am început primul sat pentru orfani.

    Vă dați seama că vracii își propuseseră ca scop să ne distrugă și să ne alunge. Eu îmi propusesem ca scop să-i gonesc pe aceștia și să rămână orfanii. Vă dați seama că războiul era mare și pe plan spiritual.

    Lupta era așa de mare, încât la un moment dat, v-am spus, ca tânăr ce eram, m-am dezamăgit, m-am speriat și pentru ceilalți tineri pe care îi aveam cu mine și m-am gândit să plec de acolo.

    Atunci, am îngenuncheat și am rugat-o pe Maica Domnului, pe Hristos să mă ajute și pe toți sfinții i-am rugat. Atunci mi-am adus aminte și de Gheronda Paisie, și ca să nu detaliez totul acum, pentru că ne vom extinde altundeva, îi spun:

   «Gheronda Paisie, nu v-am putut vedea în viață. Mă puteți ajuta acum de sus, din cer?!»

    Cât de mult îmi doream să fiu cu el în acea zi, să-mi dea putere și ajutor, Stefane. Durerea și evenimentele erau atât de mari încât nu puteam suporta. Ochii mei erau deja înlăcrimați, mă durea inima și am încercat să închid puțin ochii pentru a mă odihni, să dorm puțin. Așadar, eram între veghe și somn, nu știu dacă a fost un vis sau o viziune?! Nu știu. L-am văzut pe Gheronda Paisie și mi s-a prezentat, pentru că nu-l cunoșteam. Nu îl văzusem personal. Și a început cu o frază foarte dulce:

    «Fiul meu, sunt bunicul tău, Paisie! Gheronda (Bătrânul) cu suflet de copil! Nu-ți fie frică, fiule!»

   Cuvinte simple, mici, dulci, pe care în acele momente am simțit, când mi-a spus că este bunicul meu, l-am simțit pe bunicul lângă mine! Mi-a umplut inima de putere! A umplut-o de speranță!

   De fapt, mi-a făcut un joc de cuvinte la început, pentru că în aceea zi mi-a spus multe, foarte multe lucruri. Care a fost jocul de cuvinte?

    -Care?

    -Ascultă, copilul meu. Îmi spune:

    «Copilul meu drag, dacă aș putea să-ți spun ceva, ca bunic al sufletului tău, ți-aș vorbi simplu și ți-aș spune:

    «Măi copilul meu, ești bine [ești sănătos la cap]? Ți-a fost teamă să vii să-l vizitezi pe bunul tău bunicuț, care-l iubește pe micul său nepot și aștepta nerăbdător să-l țină în brațe, să-l mângâie și să-i spună: «Fă-ți curaj, dragul meu copil»

    «Și bunicul tău, fiul meu, a trecut pe cărări grele, până să ajungă în brațele lui Dumnezeu și să intre în inima Lui dumnezeiască. Dar cine intră acolo, fiul meu, poate să dăruiască doar milă și iubire. Pe acestea le-am avut mereu, fiule, de când Iisus al meu, m-a lăsat să-L cunosc bine, și acestea ți-aș fi dat.»

    Și a început să mă încurajeze, zicând:

    «Și eu, copilul meu, am fost ars de focurile ispitei. Micul Paisie a suferit mult din cauza lui «tagalaki»(drăcușor) și a încercărilor lui. Și nu doar unul, ci sute de «tagalakia»! De asemenea am suferit și de multe boli. A fost așa de la Dumnezeu, astfel încât să pot simți durerea oamenilor și să-i susțin cu durere sufletească adevărată.

    Dar nu-i nimic, fiule, că nu ți-am putut da atunci pe pământ. Îți voi da, de acum încontinuu din cer și vor fi mult mai puternice! Nu mă deranjează că nu ai înțeles că bunicul Paisie a ascuns doar dragoste și milă în inima lui și asta ți-ar fi dat.

    Aș vrea, totuși, ca nimeni să nu se îndoiască de mila lui Dumnezeu și a copiilor Săi (s-a referit a sfinților) și să nu fie lipsit din frica de binecuvântările pe care vrea să i le dea. Pentru a le obține, trebuie întotdeauna să îndrăznești lupta cea bună. «Orice face cineva cu bunătate și iubire dumnezeiască, nu poate decât să aducă bucurie mai întâi lui Dumnezeu și apoi fraților săi.»

   Aceasta a fost întâlnirea noastră. Prima noastră întâlnire personală, pentru că, cred că din acel moment nu a încetat să mă iubească ca un bunic...

   -Eu, părinte Elpidie, trebuie să vă spun că, la fel ca și dumneavoastră în acel moment în vârtej și în dificultățile care vi s-au înfățișat pe 18.11.2012, așa cum ați spus, așa cum l-ați văzut și ați simțit mângâiere, așa a fost și intervenția dumneavoastră în emisiunea de azi.

    Cu alte cuvinte, cred că această descriere a fost catalitică, ceea ce înainte nu auzisem niciodată. Și o auzim pentru prima dată și vă mulțumim foarte mult, la fel cum vă mulțumesc, miile de ascultători care ne ascultă astăzi.

    -O, copilul meu, Paisie era copil! Asta îmi spune de atunci. Pentru că de atunci nu a încetat să mă ajute și să mă sfătuiască, să mă împiedice de la niște acțiuni care urmau să mă ducă în dificultăți, dar și să mă pregătească de atunci, pentru ceea ce urma acum.

    De asemenea, este prima dată ceea ce spun, pe acestea am vrut să le ascund în inima mea, pentru că sunt (experiențe) personale...

   -Spuneți vă rog asta, pentru că timpul mă presează foarte mult. Spune-ți asta pentru a încheia.

   -În aceea zi l-am implorat, când m-am trezit, când mi-am revenit. Erau foarte multe cele pe care le-a spus. Și îi spun:

   «Luminează-mă, bunicuțul meu, bunicul meu, ca toate acestea pe care mi le-ai spus să le scriu pe o foaie de hârtie. Luminează-mă și să mi le amintești pe toate».

În ziua aceea am scris tot ce a spus, despre tot ce se va întâmpla, despre tot ce urmează, despre sfaturile frumoase pe care le dădea. Sunt foarte multe, dar nu avem timp să le spunem acum.

   -Ei bine, ne vom întâlni din nou. Promit și la un moment dat, când drumul dvs vă aduce spre Salonic, vom face împreună o emisiune întreagă. Bine?

   -Paisie să intre în inimile tuturor!

   -Doamne Ajută!

   -Nu ca un sfânt! Nu a vrut să intre ca sfânt. Voia să intre ca un bunic al inimii! Voia să intre în suflete. Așa cum este bunicul care își iubește copiii, nepoții, așa să-l iubim.

    Și își dorește doar un singur lucru. Să-i ajute pe toți copiii care îl iubesc în acest fel, să-l iubim pe Dumnezeu, pe care l-a iubit el însuși. Nu doar L-a iubit. El spune că: «nu doar L-a iubit. Ci s-a îndrăgostit de Εl!» Așa vrea.

   -Vă mulțumesc foarte mult! Binecuvântarea Sfinției Voastre, Părinte.

   -Rămâi cu bine, copilul meu!

   -Doamne Ajută!


Vă invităm să urmăriți și alte postări ale Mănăstirii Sfântul Apostol Filip-Adamclisipe conturile noastre:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu